Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Construcția noului Spital Județean la Focșani merge mai departe

Un pas important pentru edificarea noului Spital Județean din Focșani a fost realizat,  odată cu emiterea de către Primăria municipiului Focșani a autorizației de construire pentru acest proiect vital.

”Îi mulțumesc colegului meu, Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, pentru promptitudinea de care a dat dovadă la emiterea acestui document important și pentru faptul că își aduce contribuția din punct de vedere administrativ la edificarea spitalului”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

Noul Spital Județean se află într-un stadiu avansat, proiectul tehnic urmând să fie elaborat în următoarele două luni și ulterior va fi lansată licitația pentru execuția lucrărilor de construcție, ce vor cuprinde Unitatea de Primiri Urgențe și toate specializările chirurgicale.

”Sănătatea este una dintre prioritățile mele, iar în urma discuțiilor pe care le-am avut cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, finanțarea pentru noul spital este asigurată. Valoarea acestui proiect major este de 217 milioane de euro, Consiliul Județean Vrancea urmând să aplice în acest an la Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Sunt convis că, prin eforturile noastre comune, vom reuși să oferim vrâncenilor un spital modern, care să răspundă nevoilor actuale și viitoare ale comunității”, a mai spus președintele Halici.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Lesen Sie mehr
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Lesen Sie mehr
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Lesen Sie mehr
[gtranslate]