Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea, parteneriat cu județele Buzău și Prahova pentru realizarea unor investiții teritoriale integrate

Consiliul Județean Vrancea s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară, în sistem online, pentru a aproba un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de parteneriat între județul Vrancea și județele Buzău și Prahova, și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului”, în vederea realizării unor Investiții Teritoriale Integrate (ITI).

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat Consiliului Județean Vrancea în cursul zilei de joi să își manifeste dorința cu privire la realizarea unui parteneriat între județele Prahova, Buzău și Vrancea în vederea creării unui mecanism care să permită finanțarea de la Uniunea Europeană a unor investiții teritoriale integrate.

”În termen de o săptămână va trebui să definitivăm strategia de dezvoltare integrată și delimitarea teritorială, astfel încât vom avea o întâlnire cu cei doi parteneri, UAT Prahova și Buzău. Avem în vedere ca UAT-urile partenere să acceseze cât mai multe fonduri”, a precizat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitate de voturi de consilierii județeni.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

ANUNȚ PUBLIC

ANUNȚ PUBLIC

Anunțul public privind demararea investigațiilor de teren pentru realizarea nodului rutier Adjud  Plan de situație 
Lesen Sie mehr
Ședinţă extraordinară în data de 31 august 2026, ora 15:00

Ședinţă extraordinară în data de 31 august 2026, ora 15:00

Ordine a zi a ședinței extraordinare din data de 31 august 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 27 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 27 august 2026

La data de 27.08.2026, agenții economici au declarat 152 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă disponibile- click aici!! 
Lesen Sie mehr
[gtranslate]