Geschehen

Zurück
imagine de fundal

Concursul regional de aeromodele și rachetomodele “Cupa Vrancei 2022” – 13-16 octombrie 2022

Pasionații de aeromodelism sunt așteptați timp de 4 zile la Focșani, la Concursul regional de aeromodele și rachetomodele “Cupa Vrancei 2022”, ediția I, care va avea loc între 13-16 octombrie 2022, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea.

În acest sens, instituția județeană a încheiat un protocol de colaborare cu Palatul Copiilor Focșani, în vederea organizării Concursului regional, pentru care a alocat suma de 34.775 de lei.

Începând de mâine, la Focșani vor sosi 15 echipaje, formate din copiii înscriși la cercurile de profil din țară și profesorii acestora. La acest eveniment sunt așteptați să participe antrenori și maeștri emeriți ai sportului, precum: George Craioveanu (maestru emerit al sportului), care a pus bazele Federației Romane de Modelism, Dumitru Prunariu (renumită personalitate a domeniului tehnico – științific din țara noastră, primul cosmonaut român trimis în spațiul cosmic), Dan Octavian (multiplu campion național și maestru emerit al sportului).

Prin desfășurarea acestui concurs se dorește reînvierea unei vechi tradiții a Cercului de Aeromodele Focșani (înființat în anul 1952), care a organizat numeroase competiții de aeromodele și rachetomodele între anii 1960 – 1995. ”Acest eveniment este de natură să sublinieze deosebita importanță a disciplinelor tehnico-aplicative în rândul tinerilor, având în vedere că cercurile de aeromodelism, printre care se numără și cel din Focșani, au format de-a lungul vremii educația a numeroase generații de piloți militari și civili, instructori de zbor, mecanici de aeronave, ingineri și cercetători în domeniul aero- spațial”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Concursul regional de aeromodele și rachetomodele “Cupa Vrancei 2022” are loc în colaborare cu Federația Română de Aeromodelism și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

SCRISOARE DESCHISĂ a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea, la început de an școlar

SCRISOARE DESCHISĂ a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea, la început de an școlar

Facilități și servicii oferite de Consiliul Județean Vrancea tuturor elevilor din județ În calitate de Președinte al Consiliului Județean Vrancea, împreună cu echipa tehnică, voi acorda o atenție deosebită sprijinirii copiilor și tinerilor din județ. Prin măsurile și programele implementate, am în vedere crearea unor condiții cât mai bune pentru …
Lesen Sie mehr
Vrancea devine capitala poloului românesc: Cupa României la Polo (Seniori și Senioare) se desfășoară la Focșani, în perioada 9–12 septembrie

Vrancea devine capitala poloului românesc: Cupa României la Polo (Seniori și Senioare) se desfășoară la Focșani, în perioada 9–12 septembrie

Județul Vrancea găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului. În perioada 9–12 septembrie, la Bazinul de Înot din Focșani va avea loc Cupa României la Polo, competiție de nivel național destinată echipelor de seniori și senioare. Evenimentul este organizat de Federația Română de Polo, în parteneriat cu …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 3 septembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 3 septembrie 2026

La data de 3.09.2026, agenții economici au declarat 201 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 107 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă- județul Vrancea !  Locuri …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]