Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2018” va fi prezidat de academicianul Valeriu V. Cotea

Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2018”, care va avea loc între 4-6 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului, este prezidat și în acest an de academicianul Prof. Univ. Dr. Valeriu V. Cotea, o personalitate marcantă în enologia mondială, fiul celebrului academician vrâncean Valeriu D. Cotea.

Profesorul Valeriu V. Cotea are o carieră impresionantă: este profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, este preşedintele Patronatului Român al Viei şi Vinului, preşedintele Grupului de Experţi „Specificaţii ale produselor enologice” al OIV (International Organisation of Vine and Wine), degustător de elită, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a României (A.S.A.S.), membru corespondent al Academiei Elveţiene a Vinului, membru corespondent al Academiei Italiene a Vinului. Deține numeroase specializări în enologie la instituții de prestigiu din străinătate:  Bordeaux (Franţa), Londra (Marea Britanie), Geisenheim (Germania, ca bursier DAAD), Israel, Beaune (Franţa) și a primit peste 20 de premii și distincții pentru activitatea prodigioasă desfășurată în domeniul vinificației.

Autor sau coautor pentru 22 de manuale, tratate şi carţi de specialitate, cu peste 300 de articole ştiinţifice publicate, atât în ţară, cât şi peste hotare (peste 70 dintre ele fiind indexate în baze de date internaţionale), cu activitate de inovare brevetată, Valeriu V. Cotea a primit în anul 2003 Ordinul Naţional Serviciul Credincios în rang de Cavaler. În anul 2009, la 21 de ani de la începerea colaborării cu Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), Valeriu V. Cotea primea OIV Merit Award, acordat pentru activitatea ştiinţifică depusă în cadrul acestei Organizaţii.

Dincolo de titlurile deținute, Valeriu V. Cotea este un om care are, la rândul său, o poveste, în care via şi vinul se regăsesc aproape la fiecare pas. „Pot spune că am copilărit în vie. Şi continui să trăiesc acolo. Şi la bunici, la Vidra, aveam vie, e drept, mai puţină, că acolo se cam termina arealul, e mai în munte”, a mărturisit Valeriu Cotea într-un interviu acordat revistei Vinul.ro.

Concursul Naţional de Vinuri „Bachus 2018”, ajuns în acest an la ediția a IX-a, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de profil organizate în România.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

1 octombrie 2018

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, o serie de proiecte de investiții inițiate și propuse consilierilor județeni de președintele Nicușor Halici, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea bazelor sportive și îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor din județ. Proiectele au primit votul consilierilor județeni, președintele Consiliului …
Lesen Sie mehr
De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja

De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în comuna Năruja, alături de Luminița Mihailov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, și de primarul comunei Năruja, Grigore Mihăeș, pentru a analiza investițiile realizate și proiectele aflate în pregătire sau implementare cu sprijinul fondurilor europene. …
Lesen Sie mehr
Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00

Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 septembrie 2026, ora 14.00
Lesen Sie mehr
[gtranslate]