Geschehen

Zurück
imagine de fundal

Concursul “InfoEducație” și-a desemnat câștigătorii !

Cel mai longeviv concurs de informatică aplicată din România, InfoEducație, și-a închis astăzi porțile pentru competiția din acest an.

Cea de-a XXVII-ediție a prestigiosului concurs a avut loc, într-un mod inedit, în mediul online, unde tinerii geniali din România și-au întrecut ingeniozitatea în expunerea de lucrări originale pentru creație software.

Consiliul Județean Vrancea a fost alături de cei 83 de participanți din 26 de județe, care au înscris un număr de 68 de proiecte la categoriile web, educațional, roboți, utilitar și multimedia, acestea fiind evaluate de către profesori universitari, studenți și profesori cu experiență din învățământul liceal, specialiști IT&C.

Pentru că educația este una dintre valorile pe care noi le promovăm, am răsplătit câștigătorii acestui concurs cu premii în bani astfel: pentru locul I, pentru cele 5 categorii au fost oferite 5 premii ( 1.000 de lei fiecare), pentru locul II, pentru cele 5 categorii au fost oferite 5 premii (800 de lei fiecare), pentru locul III, pentru cele 5 categorii au fost oferite 5 premii ( 600 lei fiecare) și 10 mențiuni, câte 2 pentru fiecare categorie în parte în valoare de 400 de lei. Pe lângă aceste premii au fost oferite 5 mențiuni speciale în valoare de 500 de lei fiecare, pentru elevi din Vrancea care au participat anul acesta la InfoEducație, precum și 10 mențiuni speciale în valoare tot de 500 de lei fiecare pentru studenții care s-au implicat în ediția din acest an. Lista câștigătorilor o puteți vizualiza aici: https://infoeducatie.ro/rezultate

Consiliul Județean Vrancea va sprijini în continuare educația și tinerii care doresc să învețe.

Vă așteptăm și anul viitor să ne revedem la Tabăra Gălăciuc!

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Lesen Sie mehr
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

La data de 19.03.2026, agenții economici au declarat 211 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]