Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Comunicat de presă

Președintele Marian Oprișan a semnat ultimele șase contracte de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene, în cadrul PNDL

În lunile următoare, alte patru drumuri județene vor fi modernizate, pe o lungime totală de 29 de kilometri, după ce președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a semnat miercuri, 28 martie 2018, contractele de finanțare pentru aceste obiective de investiții. Este vorba despre DJ 202F Mihălceni – Băleşti, DJ 205 L sector Vrîncioaia-Spineşti, DJ 204 F sector Slobozia Ciorăști-Armeni și sector Oreavu–Gugești, DJ 205 P sector Putna–Ivăncești și sector Făurei-Garoafa-Precistanu, alături de două poduri, care vor fi consolidate și reabilitate, pe DJ 205 D la km 3+475 și peste pârâul Cheii, din comuna Valea Sării.

Aceste obiective de investiții sunt incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020. Contractele au fost semnate cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de autoritate publică centrală coordonatoare a PNDL 2, în cadrul subprogramului Infrastructură la nivel județean.

Valoarea totală a celor șase obiective de investiții este de 70 milioane de lei (circa 15 milioane de euro), din care de la bugetul MDRAPFE se vor aloca 60 milioane de lei (13 milioane de euro).

Astfel, au fost semnate contractele de finanțare pentru următoarele obiective de investiții:

1. „Modernizare D.J. 202F, în lungime totală Lt=7,0 km. sector km.0+000-km.7+000, comuna Ciorăşti sat Mihălceni, comuna Băleşti,  judeţul Vrancea”

  •  valoarea totală a investiție: 15.374.720 lei
  • -valoare contract PNDL: 13.496.133 lei
  • lungime – 7 km, lăţime parte carosabilă 5,5 m- 6 m, acostamente 2x(0,75-1,00) ml, lucrări de reparaţii pod existent – 1 bucată

2. „Modernizare D.J.205 L, sector Vrîncioaia-Spineşti, km. 5+800-km.9+400, L=3,6 km., comuna Vrîncioaia, judeţul Vrancea”

  • -valoarea totală a investiției: 10.611.211 lei
  • -valoare contract PNDL: 9.427.347 lei
  • -lungime drum – 3,60 km; platforma 7 m, lăţime parte carosabilă = 5,5 m; lungime pod = 13,70 m, lăţime pod 9,80 m, partea carosabilă 7,8m, trotuare 2x1m

3. „Modernizare DJ 204 F în lungime totală Lt=4,90 km din care: sector Slobozia Ciorăști-Armeni, km. 0+000-km.2+000, L=2,0 km, comuna Slobozia Ciorăști și sector Oreavu–Gugești, km 9+100-km 12+000, L=2,90 km, comuna Gugești, județul Vrancea”

  • valoarea totală a investiției: 9.815.161 lei
  • valoare contract PNDL: 7.304.615 lei
  • lungime – 4,90 km, platforma 7 m, lăţime parte carosabilă 5,5 m, acostamente 2×0,75 ml, pod din beton precomprimat la km 9+615: lungime pod 18,90 m, lăţimea podului 9,80m

4. „Modernizare DJ 205 P în lungime totală Lt=12,9 km din care: comuna Bolotești, sector int.DN 2D-Putna–Ivăncești, km.0+000 – km.4+500, L=4,50 km, comuna Garoafa, sector Făurei-Garoafa-Precistanu, km 8+090-km.10+990-km. 11+000 -km. 13+800, L= 5,70 km., comuna Milcovu, sector int. DN 23-int. DN 23 A, km. 29+700-km.32+400, L=2,70 km., județul Vrancea”

  • valoarea totală a investiției: 23.110.749 lei
  • valoare contract PNDL: 20.692.172 lei
  • lungimea traseului studiat – 12,90 km, platforma =7 m; lăţime parte carosabilă =5,50m

5. „Reabilitarea şi reconstrucţia obiectivelor de infrastructură rutieră din zona localităţilor Paltin, Doaga, Valea Sării” pentru obiectul nr. 2 intitulat ”Reparare pod pe DJ 205 D, km.3+475, Valea Sării – lucrări de consolidare şi reabilitare”

  • valoarea totală a investiției: 5.590.166 lei
  • valoare contract PNDL: 5.434.627 lei
  • lungime pod 80,10 ml.; montare borduri noi tip 20×25 – 155 ml; montare parapet pietonal – 155 ml.

6. „Consolidare şi reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, km. 1+405, peste pârâul Cheii, comuna Valea Sării”

  • valoarea totală a investiției: 3.416.333  lei
  • valoare contract PNDL: 3.324.729  lei
  • lungime 55,88 m; lăţime parte carosabilă 6,80 m.

Prin modernizarea acestor drumuri și consolidarea şi reabilitarea podurilor din beton armat existente se va asigura o mai bună desfăşurare a traficului rutier din zonele vizate, atât în ceea ce priveşte accesul populaţiei, cât şi a echipajelor de intervenţie (ambulanță, pompieri, poliţie), fapt care va contribui la îmbunătăţirea legăturii cu drumurile naţionale, prin creşterea vitezei de transport şi reducerea ratei accidentelor.

Consiliul Județean Vrancea a primit finanțare de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru reabilitarea și modernizarea a 32 de obiective de investiții, drumuri și poduri județene, în valoare totală de 239.594.683 lei (53.243.262 euro). În prezent, toate contractele sunt semnate și se află în diferite stadii de realizare, termenul de finalizare a lucrărilor fiind anul 2020.
Județul Vrancea se află pe locul doi la nivel național ca număr și valoare a investițiilor în infrastructură finanțate în cadrul PNDL II.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

2 aprilie 2018

Beneficiile învățământului dual pentru elevi – un pas către un viitor profesional sigur

Beneficiile învățământului dual pentru elevi – un pas către un viitor profesional sigur

Consiliul Județean Vrancea sprijină dezvoltarea educației duale și oferă soluții concrete pentru tinerii care doresc să-și construiască un viitor solid. Elevii care aleg această formă de învățământ au la dispoziție multiple beneficii financiare și profesionale. Elevii care finalizează clasa a VIII-a și se înscriu la liceele cu profil tehnic care …
Lesen Sie mehr
Vrancea – Viziune – Viitor

Vrancea – Viziune – Viitor

Peste 300 de elevi și profesori coordonatori de la liceele cu profil tehnic și tehnologic din Vrancea au umplut Sala Balada din Focșani, pentru a participa la un eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea și Universitatea Politehnica București, dedicat viitorului lor, cu accent pe tehnologie, inovare și creativitate. Au vorbit …
Lesen Sie mehr
Dialog între Politehnica București și mediul de afaceri din Vrancea despre meseriile viitorului pentru tineri

Dialog între Politehnica București și mediul de afaceri din Vrancea despre meseriile viitorului pentru tineri

Sprijinirea companiilor locale, prin formarea de specialiști pregătiți pentru provocările actuale tehnologice și digitale a fost una dintre temele principale abordate în cadrul întâlnirii organizată astăzi de Consiliul Județean Vrancea și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, cu mediul de afaceri din județ. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]