Chancen

Zurück
imagine de fundal

Cererea de propuneri de proiecte ”Rețele europene de organizații culturale și creative”

Comisia Europeanā a lansat cererea de propuneri de proiecte ”Rețele europene de organizații culturale și creative”, în cadrul programului Europa Creativă (CREA) 2021-2027.

Obiectivul general al cererii de propuneri este de a consolida capacitățile sectoarelor culturale și creative europene pentru a face față provocărilor comune și pentru a încuraja talentele, pentru a inova, prospera și genera locuri de muncă și creștere economică.

Această acțiune va sprijini proiecte implementate de rețele extrem de reprezentative, multinaționale, bazate pe membri, formate din organizații culturale europene, care acoperă o gamă largă de țări participante la programul “Europa Creativă”. Rețelele trebuie să aibă o misiune comună, reguli de guvernanță și drepturi și obligații ale membrilor, așa cum este specificat în mod formal (în „statut” sau document echivalent) și convenit de membrii săi. Rețelele ar trebui să fie compuse dintr-o entitate coordonatoare și membri.

Se acordă 825.000 EUR pe proiect pe durata a 3 ani de desfășurare a proiectului. Subvenția acordată poate fi mai mică decât suma solicitată. Este prevăzută finanțare pentru aproximativ 30 de rețele care acoperă diferite sectoare culturale și creative.

Eligibilitate: statele membre ale UE, țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), țările care fac parte din Politica de Vecinățate, țările candidate şi potențial candidate, țări terțe.

Termen limită pentru depunerea aplicațiilor: 26 august 2021 (ora 17:00 la Bruxelles)

Cerere de proiecte 2021 Europa Creativa – retele europene pentru organizatii din industria culturala si creativa

Fisa de prezentare a programului Europa Creativa 2021-2027

Situația locurilor de muncă vacante la data de 1 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 1 octombrie 2026

La data de 10.09.2026, agenții economici au declarat 157 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă- județul Vrancea  Locuri de muncă …
Lesen Sie mehr
Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți, 6 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, festivitățile dedicate împlinirii unui secol de la începerea oficială a construirii Mausoleului Eroilor din Focșani, unul dintre locurile în care memoria jertfei pentru România este păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat în parteneriat …
Lesen Sie mehr
Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește depunerea la finanțare a proiectului Parcul Industrial Vrancea, care va fi dezvoltat în comuna Garoafa, cu obiectivul atragerii unei finanțări europene nerambursabile de 10 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Proiectul reprezintă una dintre investițiile strategice ale administrației județene pentru dezvoltarea economică a Vrancei, …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]