Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Cătălin Toma în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa: ”România merită respect!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o intervenție în sesiunea plenară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, de la Strasbourg, în calitate de președinte al delegației României, pe tema Raportului privind implementarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în România, realizat de raportorii europeni în urma vizitei de anul trecut din țara noastră.

În discursul său, președintele Cătălin Toma a mulțumit celor doi raportori (Marc Cools  din Belgia și David Eray din Elveția), care au evidențiat evoluțiile constatate privind stadiul democrației și autonomiei locale în România. ”De la precedenta vizită de monitorizare a Congresului, din anul 2010, în 12 ani s-au înregistrat mai multe progrese, în special în ceea ce privește consultarea autorităților locale, au avut loc multe schimbări în bine, dar mai sunt și lucruri de îmbunătățit. Un aspect care mi-a atras atenția în raport și pe care aș dori să îl punctez este cel referitor la două dintre concluzii. Așa cum s-a subliniat și în Recomandarea 300 (din anul 2011), resursele financiare ale autorităților locale nu sunt adecvate, iar transferul de competențe privind serviciile publice locale nu este întotdeauna însoțit de resurse financiare corespunzătoare responsabilităților acestora. Și a doua concluzie: posibilitatea limitată în prezent pentru autoritățile locale de a finanța investiții și utilizarea limitată a autonomiei financiare de către autoritățile locale, care depind în principal de finanțare națională sau europeană. Apreciem ca pozitivă recomandarea de alocare de resurse financiare direct către autoritățile locale, proporționale cu responsabilităţile lor, permițându-le astfel autorităților locale să își exercite pe deplin funcțiile și să își îmbunătățească capacitatea de a finanța investiții. Respectarea principiilor Cartei constituie baza autoguvernării locale și dorim să continuăm pe această cale și să implementăm recomandările prezentate în raportul actual, care ne vor ajuta să avem o administrație eficientă, care să vină în ajutorul oamenilor”, a spus Cătălin Toma, în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa.

Acesta și-a încheiat intervenția cu un apel la respect pentru țara noastră: ”Reprezint România, ca președinte al delegației române și sper ca România să aibă parte de respect, pentru că merită respect, în egală măsură. Vă mulțumesc pentru atenție!”

În cadrul dezbaterilor de astăzi a susținut o alocuțiune și Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltán Cseke, care a și răspuns întrebărilor membrilor Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa. La sesiune a participat și Excelența Sa Ion Jinga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei.

Raportorii europeni au concluzionat în raportul privind implementarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în România că sistemul de autoguvernare locală al țării funcționează bine și că obligațiile din Cartă sunt în general îndeplinite. Ca urmare, astăzi a fost adoptat Raportul favorabil României, cu 84 de voturi pentru.

Astăzi a fost ultima zi a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care a avut loc în perioada 21-23 martie 2023 la Strasbourg, la sediul Parlamentului European și la Palatul Europei. Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa este o adunare politică pan-europeană formată din 648 de membri aleşi locali, reprezentând mai mult de 150.000 de colectivităţi din 47 de ţări europene. El are drept misiune promovarea democraţiei teritoriale, îmbunătăţirea guvernanţei locale şi regionale şi întărirea autonomiei autorităţilor locale.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

                             
Locuri de muncă vacante la data de 29 ianuarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 29 ianuarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 29.01.2026 au fost declarate de către agenții economici 220 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 271 în comunitatea europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici 
Lesen Sie mehr
Strategie comună pentru dezvoltarea serviciilor de apă și canalizare în județul Vrancea: apă de calitate, investiții majore și prețuri corecte

Strategie comună pentru dezvoltarea serviciilor de apă și canalizare în județul Vrancea: apă de calitate, investiții majore și prețuri corecte

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a convocat marți și miercuri o serie de întâlniri de lucru la sediul Companiei de Utilități Publice SA, la care au participat primarii din județul Vrancea și conducerea operatorului regional. Scopul acestor întâlniri a fost prezentarea planului investițional pentru anul 2026, precum și purtarea …
Lesen Sie mehr
Oportunitate participare la Misiune economică în Singapore: 20 – 23 aprilie 2026

Oportunitate participare la Misiune economică în Singapore: 20 – 23 aprilie 2026

Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, prin amabilitatea Ambasadei României în Republica Singapore, a informat Consiliul Județean Vrancea cu privire la oportunitatea participării în perioada 20-23 aprilie 2026 la o misiune economică organizată în Singapore de către Directoratul General pentru Agricultută și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene. Conform informațiilor …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]