Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Cătălin Toma: ”Dezvoltăm Vrancea, dezvoltăm comuna Vulturu! Trei șantiere deschise în comună pentru modernizarea infrastructurii rutiere”

Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean 204D, care traversează comuna Vulturu, avansează în ritm alert.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a mers astăzi pe teren, alături de primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, pe două tronsoane din DJ 204D, la Vadu Roșca pe sectorul Suraia-Vulturu (8,15 km) și pe sectorul Vulturu – Hângulești- Maluri, unde sunt în plină desfășurare lucrări de asfaltare.

”Astăzi suntem în plin proces de așternere asflat pe DJ 204D, este primul proiect de la nivelul județului Vrancea care va avea trei straturi de asfalt, în total 17 cm, pentru că este un drum pe care circulă foarte multe mașini de mare tonaj Sper să avem cât mai repede finalizat acest proiect. Locuitorii din Vadu Roșca merită un drum european și condiții civilizate de trafic”, a declarat la fața locului Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Investiția derulată în cadrul proiectului „Modernizare DJ 204 D, sector Suraia – Vulturu km. 17+850 – km. 26+000, L=8,15 km., LOT I, sector Maluri – Maluri, km. 35+600 – km. 37+000, L=1,40 km., LOT II” este finanțată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

”Vă mulțumim pentru tot sprijinul pe care ni l-ați acordat, pentru ritmul alert cu care s-a lucrat la acest drum.  Reabilitarea acestui drum era necesară întrucât pe acest drum s-a  circulat cu mașini cu piatră, find o balastieră în zonă. Un drum făcut cu tehnologie modernă sunt convins că o să reziste și oamenii o să se folosească de acest drum în siguranță. Sperăm ca până la sfârșitul lunii octombrie să ieșim din satul Vadu Roșca cu asfaltarea, este un lucru extraordinar”, a afirmat și primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru.

Un alt tronson din acest drum județean, pe care se toarnă de această dată al treilea strat de  asfalt, cel de uzură, este Vulturu – Hângulești- Maluri, urmând ca în perioada imediat următoare să fie realizate marcajele și semnalizarea rutieră.

”Vrâncenii din Vulturu așteaptă de ani de zile să circule civilizat pe acest drum, care acum este aproape de finalizare. Una dintre prioritățile mandatului meu este să schimbăm în bine modul în care arată infrastructura județeană și lucrăm permanent la acest lucru. Am promis și ne ținem de cuvânt!”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

„Modernizare DJ 204 D, sector Vulturu – Hângulești – Maluri, km.26+000 – 35+600, L=9,60 km., comuna Vulturu, județul Vrancea” este un proiect derulat de Consiliul Județean Vrancea, care presupune lucrări pe o lungime de 9,6 km (lucrări pregătitoare – terasamente, îmbrăcăminte rutieră), acostamente, șanțuri, podețe, drumuri laterale. Valoarea totală a proiectului este de 17,5 milioane de lei, obiectivul fiind finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2.

De asemenea, în urmă cu 2 săptămâni președintele Consiliului Județean Vrancea a mers pe teren, la Maluri, unde a început asfaltarea drumului județean 204D, pe sectorul Maluri-Maluri, pe o lungime de 1,4 km. Drumul va fi complet modernizat și stratul de asfalt final va măsura 17 cm, datorită turnării a trei straturi (pregătitor, binder și uzură). Proiectul prevede asfaltarea drumului, precum și realizarea de șanțuri de colectare a apelor.

  

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Lesen Sie mehr
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]