Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”

Astăzi a avut loc în sala mare a Consiliului Județean Vrancea Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”, condusă de președintele Cătălin Toma, la care au participat vicepreședintele Ionel Cel-Mare, directorul executiv al ADI ”Vrancea Curată” Emanuel Gongu, juristul Valentin Mihalcia din cadrul administrației județene, primarii din localitățile vrâncene sau înlocuitorii de drept ai acestora.

Membrii ADI au aprobat toate proiectele incluse pe ordinea de zi, respectiv:

–        Aprobarea Raportului de activitate al Consiliului Director al ADI „Vrancea Curată” pentru anul 2022

–        Raportul directorului executiv către Consiliul Director al ADI „Vrancea Curată” pentru anul 2022

–        Raportul directorului executiv privind activitatea economico-financiară la ADI „Vrancea Curată”, pe anul 2022

–        Aprobarea închiderii exercițiului financiar pe anul 2022

–        Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023

„Ne dorim ca în luna iunie 2023 să avem încheiat contractul cu operatorul pentru concesiunea serviciului de operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Haret, inclusiv stație de sortare și stație de compostare și a stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale și deșeurile similare de la Focșani, Adjud, Vidra, Gugești. Acest lucru ne va aduce un plus în ceea ce privește managementul deșeurilor, iar în acest moment suntem în situația de a demara procedura pentru elaborarea documentației pentru licitația prin intermediul căreia va fi desemnat operatorul pentru colectarea și transportul deșeurilor, conform datelor transmise de administrațiile locale“, a afirmat președintele Cătălin Toma.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Lesen Sie mehr
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Lesen Sie mehr
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]