Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

𝐂𝐚𝐦𝐩𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐭 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐚𝐥 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆

”Pentru ca o societate să se dezvolte este nevoie să investim în copii, în educația lor. Vrancea trebuie să-și țină copiii acasă, să le ofere condiții pentru a-și finaliza studiile și oportunități de angajare. Primul pas a fost făcut în momentul în care Consiliul Județean Vrancea a oferit condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea celor două mari instituții de învățământ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iași și Universitatea din București. Astăzi se face încă un pas, unul uriaș, prin faptul că proiectul campusului integrat pentru învățământ dual a fost admis la finanțare”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, inițiatorul acestui proiect.
Campusul școlar și universitar va fi construit în Focșani pe o suprafață de peste două hectare și va include 4 corpuri de clădire: un corp principal (cu săli de curs, amfiteatru, bibliotecă cu sală de lectură, ateliere digitale și laboratoare), un cămin studențesc, cantină și bază sportivă, va avea soluții de energie alternativă (panouri fotovoltaice și stații de încărcare electrică auto) și o parcare proprie.
Suma accesată din fonduri europene este de 𝟐𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 (peste 100 milioane lei).
Campusul profesional integrat va fi gestionat de Consorțiul pentru învățământ dual format din: Consiliul Județean Vrancea, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din București, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Valeriu D.Cotea”, Liceul „Simion Mehedinți” Vidra, Inspectoratul Școlar Județean și trei companii locale, reprezentative în domeniul economic (SC Paco Prod Serv SRL, SC Micromet SA Focșani, SC Simiz Fashion SRL).
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Lesen Sie mehr
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Lesen Sie mehr
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]