Neuigkeiten

Zurück

Controale la operatorii de transport județean: au fost aplicate amenzi

Inspectorii Compartimentului Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Vrancea au desfășurat o acțiune de control împreună cu Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea la operatorii de transport public județean de persoane din zona de sud a județului Vrancea, în urma sesizărilor primite de la cetățenii care circulă cu mijloacele de transport în comun. Acțiunea a avut loc în cursul zilei de marți, 14 noiembrie 2023 și a vizat respectarea condițiilor normale de transport persoane, potrivit condițiilor contractuale și sancționarea următoarelor deficiențe: supraîncărcarea autovehiculelor peste capacitatea de transport, probleme în eliberarea biletelor sau abonamentelor de...

Lesen Sie mehr

Ședința ordinară a lunii octombrie: 28 de hotărâri adoptate, majoritatea privind obiective de investiții

Consiliul Județean Vrancea s-a reunit astăzi în ședința ordinară a lunii octombrie, în care au fost aprobate 28 de proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma, privind în principal investițiile derulate de administrația județeană. Printre cele mai importante hotărâri adoptate de forul legislativ județean se numără: - „Predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., a amplasamentului şi asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea obiectivului “Policlinica Stomatologica” str. Vămii, nr. 1, Municipiul Focşani, județul Vrancea“ - „Actualizarea documentației tehnice, a devizului general și a indicatorilor...

Lesen Sie mehr

Cătălin Toma, ales prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile, în perioada 24-26 octombrie 2023, la Strasbourg, în Franța, la cea de-a 45-a sesiune a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLR) al Consiliului Europei, în calitate de președinte al delegației României. Președintele Cătălin Toma a fost ales astăzi în funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale, în cadrul întâlnirii Comisiei care a avut loc la sediul Parlamentului European din Strasbourg. ”Mulțumesc colegilor din grupul Partidului Popular European (PPE) pentru susținerea pe care mi-au acordat-o! Prioritățile mele pentru acest mandat se referă la: Comisia noastră ar trebui să organizeze mai multe activități...

Lesen Sie mehr

Mari câștigători la Concursul Național de Vinuri „BACHUS 2023”: Moșia Panciu și Domeniile Panciu din Vrancea

Concursul Național de Vinuri ”Bachus” 2023, ediția a XII-a, și-a desemnat astăzi câștigătorii, din cele 335 de probe de vinuri albe, rose, roșii și spumante înscrise de producători din cele mai cunoscute podgorii din țară. Câștigătorii marilor medalii de aur pe categorii sunt: Vinuri Păncene SA - brandul ”Moșia Panciu” – vinul ”Reina”, soiul Icewine, din anul 2021 – categoria vinuri albe Domeniile Blaga SRL Buzău – vinul ”Fințești”, soiul Cabernet Sauvignon + Merlot + Cabernet Franc din anul 2022 – categoria vinuri rose Velvet Winery Dealu Mare – Cabernet Sauvignon – categoria vinuri roșii Natura SRL – brandul ”Domeniile...

Lesen Sie mehr

A fost obținut titlu de parc industrial pentru investiția majoră de la Garoafa

Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației privind acordarea titlului de parc industrial Societății Parc Industrial Vrancea SRL, un act esențial pentru construirea primului parc de acest gen din județul Vrancea. Titlul de Parc industrial este acordat pentru o perioadă de 49 de ani, acesta prevăzând și acordarea de facilități pentru investitorii care vor popula parcul. ”Atragerea investitorilor și dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv este o componentă foarte importantă pentru dezvoltarea acestui frumos județ. Înființarea unui parc industrial în județul Vrancea va contribui semnificativ la deschiderea zonei, crearea...

Lesen Sie mehr

Centru de formare profesională, bază de cercetare în acvacultură, centru de recuperare medicală și complex sportiv la Soveja

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma și vicepreședintele Ionel Cel-Mare au participat astăzi la Soveja la semnarea a două protocoale de colaborare ale Primăriei Soveja cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și SC Otelul Galati, care vor revitaliza viața comunității din frumoasa comună de munte. ”Mă bucur că Soveja...

Lesen Sie mehr

ANUNȚ PUBLIC!

Consiliul Județean Vrancea invită operatorii de transport să depună ofertă la procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a unității administrativ teritorială a județului Vrancea pentru traseele 078 (Panciu-Țifești- Clipicești) și 082 (Panciu-Movilița- Fitionești), în...

Lesen Sie mehr

Primele demersuri pentru înființarea filialei Focșani a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a început demersurile pentru înființarea la Focșani a unei filiale a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport (UNEFS) București. Astăzi, la sediul Consiliului Județean Vrancea, a avut loc o primă întâlnire între președintele Cătălin Toma și conducerea UNEFS, reprezentată prin Rector prof. univ....

Lesen Sie mehr

Vrancea intră într-o nouă etapă în educație: Universitate la Focșani

Cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași și Universitatea din București vor susține din acest an universitar cursuri pentru studii universitare de licență și master în clădirea fostei Prefecturi Putna, pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea cu destinația de centru universitar. Oferta...

Lesen Sie mehr

Primarii din Vrancea, prezenți la CJ la o ședință de lucru despre Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

O întâlnire extrem de importantă pentru dezvoltarea județului privind investițiile care vor avea loc în anii următori în localități a avut loc astăzi la Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa președintelui Cătălin Toma. La ședința cu tema Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” a fost invitat Mircea Abrudean, secretar general adjunct...

Lesen Sie mehr

Județul Vrancea a fost astăzi polul baschetului din România!

Consiliul Județean Vrancea a găzduit tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal al Cupei României la Baschet Masculin (CRBM), sezonul 2021-2022, eveniment organizat de Federația Română de Baschet (FRB). La eveniment au participat președinte FRB, Carmen Emilia Tocală și reprezentanții celor 16 cluburi cu echipe de baschet înscrise...

Lesen Sie mehr

Consiliul Județean Vrancea a virat fonduri către 8 localități pentru elaborarea sau actualizarea planurilor urbanistice generale

Consiliul Județean Vrancea a virat în data de 10 august 2021 către opt localități din județ suma totală de 313.734 lei pentru elaborarea sau actualizarea planurilor urbanistice generale (PUG) ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism. Este vorba despre: Odobești, Dumbrăveni, Gologanu, Nistorești, Răstoaca, Vîrteșcoiu, Vizantea Livezi și Pufești....

Lesen Sie mehr

Președintele Cătălin Toma, prezent la inaugurarea Grădiniței cu program prelungit din Vidra

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat astăzi în comuna Vidra la inaugurarea unei investiții importante și foarte așteptată de întreaga comunitate, respectiv Grădinița cu program prelungit, un proiect realizat în trei ani, cu finanțare din fonduri europene și guvernamentale, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. ”Am participat...

Lesen Sie mehr

Consiliul Județean Vrancea reabilitează Centrul de zi de recuperare copii cu dizabilităţi din Focșani cu fonduri europene

Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitare energetică și lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi, Corp C1, C2, C3, C4, Str. Cuza Vodă, nr. 52, Municipiul Focșani, județul Vrancea”, finanțat din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 3: ”Sprijinirea...

Lesen Sie mehr
[gtranslate]