Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Soluții pentru fluidizarea traficului: un nou sens giratoriu va fi amenajat la intersecția DJ 205S – DN 2M – DN 2D, la ieșirea din municipiul Focșani

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, și în urma solicitărilor adresate Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău și Secției de Drumuri Naționale Focșani, au început lucrările de reconfigurare a circulației într-unul dintre cele mai aglomerate noduri rutiere din județ.

Intersecția dintre DJ 205S, DN 2M și DN 2D, situată în zona trecerii la nivel cu calea ferată, reprezintă un punct strategic care asigură legătura între două drumuri naționale și un drum județean de interes major, tranzitate zilnic de un număr foarte mare de autovehicule. În ultimii ani, această intersecție a devenit una dintre zonele în care timpii de așteptare au crescut constant, în special în orele de vârf.

Ca urmare a analizelor efectuate de specialiștii CNAIR și ai Consiliului Județean Vrancea, s-a optat pentru amenajarea unui sens giratoriu provizoriu de tip „ochelar”, o soluție tehnică modernă, mai puțin întâlnită în România și diferită de sensurile giratorii clasice cunoscute până acum de vrânceni.

Această configurație a fost aleasă deoarece răspunde cel mai bine particularităților geometrice ale intersecției și fluxurilor de trafic existente, urmând să fie implementată temporar și monitorizată permanent. În funcție de rezultatele obținute privind fluidizarea circulației și creșterea siguranței rutiere, soluția va putea fi adaptată și optimizată.

Lucrările prevăd:

* realizarea insulei centrale și a insulelor de separare a sensurilor de circulație din parapet lestabil;
* instalarea unui sistem modern de iluminat public;
* lucrări pentru evacuarea eficientă a apelor pluviale;
* montarea noii semnalizări rutiere și executarea marcajelor specifice.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, s-a deplasat pe șantier împreună cu șeful Secției de Drumuri Naționale Focșani, Marian Paraschiv, și specialiști din cadrul Consiliului Județean pentru a verifica stadiul lucrărilor.

Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea: „Am solicitat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău și Secției de Drumuri Naționale Focșani identificarea și implementarea unei soluții eficiente pentru această intersecție, unde se întâlnesc două drumuri naționale și drumul județean DJ 205S, una dintre cele mai circulate conexiuni rutiere din județ. Traficul a crescut considerabil în ultimii ani, iar timpii de așteptare au devenit tot mai mari. Specialiștii au propus această variantă de sens giratoriu de tip «ochelar», o soluție tehnică adaptată configurației intersecției și fluxurilor de trafic. Este o amenajare provizorie, flexibilă, care ne permite să analizăm permanent eficiența ei și să o adaptăm în funcție de rezultate. Important este să oferim șoferilor o circulație mai sigură și mai fluentă. Le mulțumesc directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, Sorin Robu, precum și șefului Secției de Drumuri Naționale Focșani, Marian Paraschiv, pentru deschiderea, profesionalismul și colaborarea excelentă care au făcut posibilă implementarea rapidă a acestei soluții. În paralel, Consiliul Județean Vrancea își continuă investițiile în infrastructura rutieră, iar după finalizarea acestei intervenții vom continua și vom finaliza modernizarea DJ 205S către Câmpineanca și Vârteșcoiu, pentru a asigura o conexiune rutieră modernă și sigură între drumurile județene și rețeaua națională.”

Lucrările sunt executate astfel încât impactul asupra traficului să fie minim, iar circulația va fi adaptată treptat noii configurații a intersecției.

Această investiție reprezintă încă un exemplu al colaborării eficiente dintre Consiliul Județean Vrancea și CNAIR pentru identificarea și implementarea unor soluții rapide și eficiente în beneficiul participanților la trafic și al dezvoltării infrastructurii rutiere din județ.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

       
Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Lesen Sie mehr
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]