Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Restricții de circulație pe podul de pe DJ 205D, peste pârâul Olari, la Paltin 

Consiliul Județean Vrancea execută lucrări de consolidare și reabilitare a podului zid/beton armat de pe drumul județean 205D, peste pârâul Olari, în comuna Paltin, începând cu data de 11 mai 2022.

Având în vedere lucrările de reabilitare la infrastructura podului, care sunt în plină desfășurare, precum și degradarea zidului de la culeea dreaptă – aval, se impune instituirea de restricții de circulație, pentru desfășurarea traficului în condiții de siguranță în această zonă, respectiv:

–        deplasarea pe o singură bandă de circulație

–        limitarea vitezei de circulație la 5km/h

Consiliul Județean Vrancea a înștiințat în acest sens și Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. De asemenea, pe toată lungimea DJ 205D (Valea Sării – Năruja – Paltin – Spulber – Nereju) există deja restricție de tonaj de 7,5 tone.

Obiectivul de investiții este finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2 și are o valoare totală de 4.274.353 lei.

”Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat participanților la trafic, însă siguranța primează și le mulțumim pentru înțelegere. Facem eforturi pentru ca lucrările să avanseze, iar circulația normală să fie reluată într-un timp cât mai scurt în această zonă”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Lesen Sie mehr
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Lesen Sie mehr