06 Juli 2018
Drumul național Soveja – Lepșa va fi modernizat, printr-o Hotărâre de Guvern adoptată astăzi
Guvernul României a adoptat în cadrul ședinței care a avut loc astăzi, 5 iulie 2018, o Hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Modernizare DN 2L Soveja-Lepşa km 60+145 – km 76+277”, judeţul Vrancea.
Acest proiect de investiții strategic a fost susținut în mod permanent în ultimii ani de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, care a făcut demersuri pentru ca acest drum foarte important pentru infrastructura turistică a județului Vrancea să fie reabilitat și modernizat.
„Este încă o realizare de excepție pe care o marcăm în beneficiul cetățenilor județului Vrancea, demararea procedurilor pentru reabilitarea și modernizarea DN 2L, sectorul Soveja-Lepșa. Este un proiect foarte important, prin care se va revitaliza zona turistică Soveja-Lepșa, un proiect care se adaugă celorlalte investiții care vizează modernizarea infrastructurii rutiere din județul Vrancea“, a declarat președintele Marian Oprișan.
Drumul naţional 2L asigură legătura între DN2 (E85) şi drumul naţional DN 2D, pe care îl intersectează la km 74+005, în localitatea Lepşa. Sectorul de drum care va fi modernizat are o lungime de 14 km și se desfăşoară de la ieşirea din comuna Soveja (km 60+145) până la intersecţia cu DN 2D, în zona localităţii Lepşa (km 76+277).
Lucrările de modernizare a tronsonului de drum naţional DN 2L care asigură legătura rutieră între localităţile Soveja şi Lepşa cuprind:
– lucrări de drum, structură rutieră, casete;
– refacere / realizare şanţuri, rigole, podeţe pentru colectarea şi dirijarea apelor de pe suprafaţa drumului;
– lucrări de consolidare: ziduri de sprijin;
– lucrări de artă (poduri): demolarea celor două poduri care nu au fost reabilitate in perioada anterioară şi realizarea unor poduri noi, realizare viaducte;
– montarea parapetului metalic de protecţie.
Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, după cum se arată în Hotărârea de Guvern aprobată astăzi.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
5 iulie 2018
Lesen Sie auch
Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului
Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți, 6 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, festivitățile dedicate împlinirii unui secol de la începerea oficială a construirii Mausoleului Eroilor din Focșani, unul dintre locurile în care memoria jertfei pentru România este păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat în parteneriat …
Lesen Sie mehr
Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului
Consiliul Județean Vrancea pregătește depunerea la finanțare a proiectului Parcul Industrial Vrancea, care va fi dezvoltat în comuna Garoafa, cu obiectivul atragerii unei finanțări europene nerambursabile de 10 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Proiectul reprezintă una dintre investițiile strategice ale administrației județene pentru dezvoltarea economică a Vrancei, …
Lesen Sie mehr
Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare
Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Lesen Sie mehr






