Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități.

PROCEDURI ÎN DERULARE ȘI ÎN LUCRU:

  1. Modernizarea drumului județean DJ 204E – Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN24

Valoare totală proiect: 130.013.967 lei

Etapă actuală: Contractul de execuție lucrări este semnat, urmează emiterea ordinului de începere a lucrărilor. A fost finalizată achiziția pentru servicii de supervizare și dirigenție de șantier pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții și urmează să fie încheiat contractul.

Finanțare: Fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027

Lungime drum modernizat: 18,263 km

Principalele lucrări:

  • Modernizarea a 4 tronsoane de drum
  • Reabilitarea și construirea a trei poduri
  • Montarea a două stații de reîncărcare pentru vehicule electrice
  • Refacerea coridoarelor ecologice

 

  1. Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)

Valoare: 70.597.692 lei (fără TVA)

Finanțare: Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Lucrări propuse: Modernizare 16 km de drum județean și reabilitarea a două poduri

Etapă actuală: Contractul de finanțare este semnat, este în desfășurare licitația deschisă pentru proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări.  

 

  1. Construirea a două poduri noi din beton armat: pe DJ 204D, peste râul Putna, comuna Suraia și pe DJ 205M, peste pârâul Năruja, comuna Nistorești (L=68m)

Valoare: 33.433.402 lei

Etapă actuală: Este în desfășurare licitația deschisă pentru execuția lucrărilor.

Finanțare: Bugetul local al CJ

 

  1. Reabilitarea a trei poduri județene:
  • DJ 205E, peste râul Șușița, comuna Cîmpuri
  • DJ 204B, peste râul Râmnicul Sărat, comuna Tătăranu
  • DJ 205B, peste râul Șușița, orașul Panciu

Valoare: 56.890.031 lei (fără TVA)

Etapă actuală: Licitație deschisă, este în lucru documentația tehnică.

Finanțare: Bugetul local al CJ

 

  1. Modernizarea drumului județean DJ 205P – Ivăncești – Făurei, Precistanu – Balta Raței – Mircești – DJ 204D – Mândrești – DN23

Valoare totală: 122.405.671 lei (cu TVA)

Etapă actuală: Licitație deschisă, este în lucru documentația de atribuire.

Finanțare: Fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Est – Apel 2

Lungime totală modernizată: 16,5 km

Obiective suplimentare: Reabilitarea podului peste pârâul Valea Morilor (km 7+812)

 

”Rămânem angajați în dezvoltarea durabilă a infrastructurii rutiere, cu obiectivul de a asigura un trafic sigur, fluent și adaptat cerințelor moderne ale locuitorilor și mediului economic. Continuăm să muncim pentru o Vrancea modernă, conectată și bine administrată!”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Vrancea investește în educație: clădire oferită gratuit universităților din Focșani pentru amenajarea unui cămin studențesc

Consiliul Județean Vrancea pune la dispoziția Universității din București și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, gratuit, un imobil care poate fi transformat în cămin studențesc, pentru a sprijini accesul tinerilor la educație și dezvoltarea învățământului superior în județ. Decizia a fost luată la inițiativa președintelui Nicușor Halici, iar proiectul …
Lesen Sie mehr
Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 octombrie 2026

La data de 09.10.2026, agenții economici au declarat 265 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă- județul Vrancea
Lesen Sie mehr
[gtranslate]