Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Analiza activității DGASPC Vrancea și prioritățile bugetare pentru anul 2026

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea și cu șefii centrelor de asistență socială din subordine, având ca obiectiv analiza modului de funcționare și a direcțiilor de dezvoltare ale instituției, în contextul elaborării bugetului județean pentru anul 2026.

DGASPC Vrancea este cea mai mare instituție din subordinea Consiliului Județean Vrancea, iar gestionarea eficientă a resurselor reprezintă o prioritate majoră, în actualul context economic, care impune o abordare responsabilă a cheltuielilor publice. În acest sens, președintele Nicușor Halici a solicitat o analiză detaliată a activității fiecărui centru din subordine, cu scopul identificării unor soluții concrete de eficientizare a costurilor, fără a afecta calitatea serviciilor oferite beneficiarilor.

În cadrul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Vrancea a subliniat necesitatea menținerii unui echilibru între responsabilitatea bugetară și responsabilitatea socială:

„Suntem obligați să fim extrem de atenți la modul în care gestionăm fondurile publice, dar, în același timp, avem datoria morală și instituțională de a proteja persoanele vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilități sau victime ale violenței domestice. Reducerea cheltuielilor nu trebuie să însemne reducerea calității serviciilor. Căutăm soluții echilibrate, care să nu afecteze nici beneficiarii, nici personalul din sistem”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Procesul de construcție a bugetului pentru anul 2026 se bazează pe dialog, responsabilitate și colaborare instituțională, fiind esențial ca toate structurile implicate să acționeze unitar și eficient.

„Fac apel la responsabilitate și la spirit de echipă. Doar prin dialog și cooperare putem lua deciziile corecte pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, a mai precizat președintele CJ Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 9 octombrie 2026, ora 12.00
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 1 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 1 octombrie 2026

La data de 10.09.2026, agenții economici au declarat 157 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă- județul Vrancea  Locuri de muncă …
Lesen Sie mehr
Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți, 6 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, festivitățile dedicate împlinirii unui secol de la începerea oficială a construirii Mausoleului Eroilor din Focșani, unul dintre locurile în care memoria jertfei pentru România este păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat în parteneriat …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]