Events

Back
imagine de fundal

Târgul de carte: 30 septembrie – 3 octombrie 2021, în sediul Universității (fosta Prefectură Putna)

Dragi prieteni ai bibliotecii,

Consiliul Județean Vrancea și Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” vă invită la cea de-a XV-a ediție a Târgului de carte care se va desfășura în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 9.00 – 20.00, în sediul Universității (fosta Prefectură Putna).

Deschiderea oficială a Târgului de Carte va avea loc joi, 30 septembrie 2021, ora 11.00, la sediul Universității (fosta Prefectură Putna).

Vor participa edituri locale și naționale, cunoscute publicului, care vor pune la dispoziția iubitorilor de lectură noutățile editoriale ale acestui an, la prețuri promoționale. Vor fi prezente: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Editurile „Art”, „Niculescu”, „Tritonic”, „Saeculum I.O.”, „Haseffer”, „Arco Iris”, „Proema”, „Diana Press”, „Pavcon”, Colecția de carte și artă „Harnău” Iași, alături de  edituri și colecții vrâncene – Editura „Terra”, „Salonul literar”, Muzeul Vrancei și Editura „Armonii Culturale”.

În cele patru zile de Târg de carte, avem onoarea să fim gazdele unor invitați de marcă, personalități cunoscute ale culturii române: actrița Maia Morgenstern, scriitorul Varujan Vosganian, istoricul și criticul literar prof.univ.dr. Ioan Adam, prof.univ.dr. jurnalista Georgeta Adam, poetul Liviu Ioan Stoiciu, scriitoarea Doina Popa, scriitoarea pentru copii Victoria Furcoiu, alături de numeroși scriitori vrânceni și de distinși reprezentanți de instituții culturale și asociații literare din Țara Vrancei.

De asemenea, suntem onorați de prezența unei pleiade de reprezentanți ai Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași care vor avea sesiuni de lansări de carte: prof.univ.dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, prof.univ.dr. Constantin Dram, directorul Editurii Universității Iași,  prof.univ.dr. Nicu Gavriluță, lect.univ.dr. Alin Titi Călin, dr. Iosif Camară, cercetător științific, conf. univ. dr. Claudiu-Lucian Topor, dl. Adrian Acatrinei.

Pentru iubitorii de lectură, de toate vârstele, în cele patru zile de sărbătoare a cărții și a lecturii la Focșani,  se vor desfășura numeroase lansări și prezentări de carte, ateliere pentru copii, expoziții de artă, lecturi publice, recitaluri de muzică, întâlniri cu nume sonore ale culturii naționale și locale, scriitori și invitați speciali, dezbateri culturale, toate având ca punct de pornire lectura și lumea cărților.

Vă invităm să fiți alături de noi și de invitații noștri, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 9.00-20.00, pentru a răsfoi cele mai noi apariții editoriale și pentru a participa la evenimentele pe care le-am pregătit în acest an, la a XV-a ediție a Târgului de carte desfășurat la Universitate!

Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat ieri la Strasbourg, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Consiliul Europei, un eveniment aniversar la nivel înalt dedicat celebrării a 30 de ani de la înființarea asociației, precum și a 30 de ani de la aderarea României la …
Read more
Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile la Strasbourg, în Franța, în calitate de președinte al delegației României, la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) al Consiliului Europei, care are loc în perioada 21-23 martie 2023, la sediul Parlamentului European și la Palatul Europei. Azi …
Read more
Informare – cerere de propuneri de proiecte “Înfrățirea orașelor” – 2023

Informare – cerere de propuneri de proiecte “Înfrățirea orașelor” – 2023

Agenţia Executivă Europeană pentru Educaţie şi Cultură (EACEA) de la Bruxelles, în calitate de autoritate de management, a publicat la 20 ianuarie a.c. textul oficial al cererii “ÎNFRĂȚIREA ORAȘELOR” 2023 din cadrul programului CERV – Cetăţeni, Egalitate, Drepturi şi Valori 2021-2027.  Aplicaţiile pot fi depuse începând cu 15 martie 2023, …
Read more
[gtranslate]