News

Back
imagine de fundal

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor.

La Consiliul Județean a fost prezentă astăzi și Luminița Mihailov, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, care a felicitat echipa CJ Vrancea pentru depunerea acestui proiect și accesarea finanțării din cadrul Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Prioritatea ”Consolidarea clădirilor publice vulnerabile la risc seismic”, subliniind faptul că acesta este primul contract semnat pe componenta de consolidare, care include și eficientizarea energetică a clădirii.

Valoarea totală a proiectului este de: 12.868.908 lei.

Durata proiectului: iulie 2025 – februarie 2028.

Obiectivul general al proiectului: Consolidarea structurală și restaurarea sălii de lectură din cadrul Bibliotecii Județene Vrancea (Str. Mr. Gh. Sava nr. 4B), în scopul creșterii siguranței clădirii, protejării patrimoniului cultural și îmbunătățirii eficienței energetice.

Ce lucrări vor fi realizate:

  • Consolidarea clădirii cu risc seismic
  • Restaurarea fațadelor, inclusiv a elementelor decorative și a tencuielii
  • Reparații acoperiș și refacerea sistemului pluvial
  • Reabilitarea instalațiilor interioare
  • Modernizarea finisajelor interioare
  • Iluminat LED pentru eficiență energetică sporită

 

O clădire cu poveste – monument istoric, redat viitorului

Imobilul de pe strada Maior Gheorghe Sava nr. 4B, în care funcționează sala de lectură, este o construcție emblematică ridicată în secolul al XIX-lea de farmacistul Alexandru Rădulescu. Cu un stil neoclasic și o valoare arhitecturală deosebită, clădirea este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice (LMI 2015), cod VN-II-m-B-06466 și reprezintă un fragment important din istoria orașului Focșani. După un trecut marcat de transformări

și degradare, clădirea are acum șansa de a fi salvată și redată în condiții de siguranță generațiilor actuale și viitoare.

„Vrem să redăm frumusețea de odinioară a acestei clădiri, pe care o vom transforma într-un spațiu modern și primitor. Este o investiție care îmbină protejarea patrimoniului cultural cu grija pentru siguranța oamenilor și dezvoltarea durabilă. Îi mulțumesc pentru deschidere și implicare directorului general al ADR Sud-Est, Luminița Mihailov, prezentă astăzi la Consiliul Județean, cu care am discutat despre viitoare proiecte finanțate cu fonduri europene pe care le vom implementa. Investim în siguranță, respect pentru patrimoniu și acces la cultură pentru copii, tineri și publicul larg. Continuăm să construim, cu grijă pentru trecut și responsabilitate pentru viitor!”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea. Acesta a anunțat faptul că în următoarele zile va fi semnat și contractul de execuție a lucrărilor, care vor începe în cel mai scurt timp.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

      
Comunicat privind identificarea unor administratori provizorii pentru Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L.

Comunicat privind identificarea unor administratori provizorii pentru Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L.

U.A.T. Județul Vrancea, în calitate de Asociat Unic la Societatea PARC INDUSTRIAL VRANCEA S.R.L., face apel la persoanele interesate care consideră că pot aduce un plus de valoare și care îndeplinesc condițiile de ocupare a funcției de administrator provizoriu la Societatea Parc Industrial Vrancea SRL, prevăzute în O.U.G. nr. 109/2011 …
Read more
Oportunitate de parteneriat în cadrul apelului URBACT IV – Rețele de  acțiune , axat pe conceptul de Orașe AgroUrbane

Oportunitate de parteneriat în cadrul apelului URBACT IV – Rețele de acțiune , axat pe conceptul de Orașe AgroUrbane

Consiliul Provincial Barcelona, administrație locală de nivel intermediar (similar consiliilor județene) care sprijină dezvoltarea sustenabilă, implicarea în proiecte și inițiative europene a 311 localități din provincia Barcelona, este interesat să se alăture unui consorțiu pentru a colabora la implementarea politicilor urbane durabile în domeniul alimentației și a modelului orașului agrourban. …
Read more
Ședinţă extraordinară în data de 15 aprilie, ora 15.00

Ședinţă extraordinară în data de 15 aprilie, ora 15.00

DISPOZIŢIA nr. 64 din 14 aprilie 2026 privind convocarea de îndată a Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 15 aprilie 2026, ora 15.00
Read more
[gtranslate]