News

Back
imagine de fundal

Senzori pentru monitorizarea calității aerului, montați în premieră în toate orașele din Vrancea

Comunicat de presă

Focșani, 25 octombrie 2022

Vrancea este primul județ în care se montează senzori performanți de monitorizare a calității aerului în toate orașele.

Începând din luna octombrie, vrâncenii vor putea cunoaște mai bine calitatea aerului din județ. Cinci senzori uRADMonitor City pentru monitorizarea calității aerului au fost montați la finalul lunii septembrie în toate orașele din județ: Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, ca parte a unei campanii de conștientizare a populației cu privire la nivel real al calității aerului, derulată de Consiliul Județean Vrancea.

Fiecare dintre cei cinci senzori urmărește un total de 10 parametri importanți ai calității aerului, inclusiv materia particulelor, monoxid de carbon, ozon, dioxid de sulf, dioxid de azot și este capabil să detecteze chiar și cele mai mici modificări ale compoziției aerului înconjurător. Important este faptul că parametrii monoxid de carbon, ozon, dioxid de sulf, dioxid de azot mai sunt monitorizați doar în alte 3 orașe din țară (București, Brașov și Ploiești).

Indicatorii raportați de fiecare senzor pot fi verificați în timp real pe platforma digitală www.aercuratvn.ro.

“Odată cu creșterea numărului de autovehicule, de șantiere de construcții, a cantității de gunoaie arse, poluarea devine un subiect care ne preocupă din ce în ce mai mult și pe noi, vrâncenii. Consiliul Județean Vrancea continuă campania de informare despre impactul poluării asupra sănătății oamenilor, cu scopul de a reduce și preveni pe viitor comportamentele care duc la creșterea nivelului de poluare și de a îmbunătăți calitatea vieții vrâncenilor. Montarea acestor senzori performanți de măsurare a calității aerului în cele cinci orașe este o premieră în județ. Cu ajutorul lor vom avea date locale care ne vor permite pe viitor să cunoaștem mai bine calitatea aerului și să luăm măsuri adecvate pentru îmbunătățirea acesteia”, a precizat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

Această campanie de achiziționare și montare a celor cinci senzori performanți în orașele Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, precum și dezvoltarea unui website accesibil de pe mobil și desktop, la care publicul să aibă acces, este una dintre cele 4 campanii derulate de Consiliul Județean Vrancea în acest an, potrivit obligațiilor asumate de instituția publică prin Planul de menținere a calității aerului în județul Vrancea 2019-2023.

Pe lângă montarea celor cinci senzori la nivel de județ, până la finalul lunii decembrie, se vor derula încă trei campanii privind măsura ˮConștientizarea populației cu privire la nivelul real al calității aerului, la implicațiile asupra sănătății umaneˮ:

– Campanie locală OOH (în cele cinci orașe ale județului – Focșani, Odobești, Panciu, Mărășești și Adjud) având ca obiectiv promovarea campaniei, a websit-ului de campanie și accesarea informațiilor de pe site cu nivelul de poluare.

– Campanie de conștientizare realizată în 10 UAT-uri din județ, cu tema: “Soluții și provocări locale legate de îmbunătățirea calității aerului pe plan local”. Seminariile vor fi susținute de un expert din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care va vorbi despre soluții concrete pentru reducerea poluării aerului la nivelul UAT-urilor din Vrancea.

– Campanie de informare în presa locală online pentru informarea cetățenilor cu privire la senzorii achiziționați, educarea acestora în vederea accesării website-ului cu informații de la senzori și creșterea gradului de conștientizare legat de importanța calității aerului.

 

 

Consiliul Județean Vrancea

Consultare publică a Ghidului solicitantului pentru schema de ENERGIE

Consultare publică a Ghidului solicitantului pentru schema de ENERGIE

  Vă transmitem cel mai recent comunicat de presă privind publicarea în consultare publică a Ghidului solicitantului pentru schema de ENERGIE.   Pentru ușurința consultării materialului menționat, puteți accesa următorul link: Consultare publică Ghidul aferent Schemei de energie regenerabilă - Portalul AFIR - informații PS 2027 și depunere proiecte Online  
Read more
Integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile din mediul rural prin intreprinderi sociale

Integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile din mediul rural prin intreprinderi sociale

Program: „Programul Incluziune și Demnitate Sociala 2021-2027“ Obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunatațirea accesului la piața muncii și masuri de activare pentru toate persoanele aflate în cautarea unui loc de munca, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lunga durata și grupurile defavorizate de pe piața …
Read more
Sedinţă extraordinară în data de 22 noiembrie 2024, ora 12.00

Sedinţă extraordinară în data de 22 noiembrie 2024, ora 12.00

Ordinea de zi a Sedintei extraordinare din data de 22 noiembrie 2023, ora 12.00
Read more
[gtranslate]