News

Back
imagine de fundal

Rețeaua de gaze naturale pentru locuitorii din Suraia și Biliești avansează către etapa de execuție

Încă un proiect strategic pentru vrânceni și pentru dezvoltarea județului este aproape de începerea lucrărilor.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat autorizația de construire pentru realizarea investiției ”Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale în comunele Biliești și Suraia, județul Vrancea”, beneficiar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Biliești – Suraia.

Proiectul va asigura, pentru prima dată, accesul celor două comunități la rețeaua de gaze naturale și racordarea a peste 2.000 de consumatori, prin execuția de branșamente individuale. Va fi construită o rețea inteligentă de distribuție gaze naturale presiune medie ce are în vedere montarea unei stații de reglare-măsurare și un sistem de monitorizare și control cu grad înalt de automatizare a distribuției gazelor naturale pentru întreaga rețea de gaze nou construită. Acest sistem implică existența unui dispecerat pentru centralizarea datelor din teren și contoare individuale cu transmiterea de la distanță a valorilor de consum.

Lungimea totală a rețelei de gaz va fi de 50 km, astfel:

  • Suraia – 28,8 km de rețea inteligentă – 1330 gospodării – 11 obiective social-culturale – 161 de agenți economici
  • Biliești – 21,8 km de rețea inteligentă – 942 gospodării – 8 obiective social-culturale – 11 agenți economici

 ”Acest proiect înseamnă mai mult confort pentru familii, condiții mai bune pentru instituțiile publice și noi oportunități pentru dezvoltarea economică locală. Continuăm să sprijinim investițiile care schimbă în bine viața oamenilor și contribuie la modernizarea județului Vrancea.”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Valoarea totală a investiției este de peste 48 de milioane de lei, cu finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

  

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţă extraordinară în data de 21 iulie 2026, ora 09:00

Ședinţă extraordinară în data de 21 iulie 2026, ora 09:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 21 iulie 2026, ora 09:00
Read more
Situația locurilor de muncă la data de 16.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 16.07.2026

La data de 16.07.2026, agenții economici au declarat 143, locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 133 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici !  Locuri de …
Read more
Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Oportunitate de carieră la Bruxelles: Aplică pentru Stagiile de Practică „Cicero”!

Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CoR) oferă tinerilor absolvenți oportunitatea de a experimenta direct procesul decizional european prin intermediul stagiilor de practică plătite „Cicero”. Desfășurat pe o perioadă de 5 luni la Bruxelles, acest program cu normă întreagă (40 de ore pe săptămână) reprezintă rampa ideală de lansare pentru o …
Read more
[gtranslate]