Opportunities

Back
imagine de fundal

Oportunități de finanțare pentru proiecte culturale și de educație prin cultură derulate în localități cu mai puțin de 50.000 de locuitori

Ministerul Culturii, în calitate de coordonator de reforme și investiții, prin Administrația Fondului Cultural Național, în calitate de agenție de implementare a investiției 5 Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural, finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 11. Turism și cultură, anunță lansarea, în data de 24 noiembrie 2022, ora 10:00, a două apeluri de proiecte, după cum urmează:
  • Investiția 5-1: dedicată organizațiilor neguvernamentale al căror obiect de activitate include organizarea de proiecte culturale și/sau educaționale în localitățile cu mai puțin de 50,000 de locuitori. Bugetul total estimat pentru acest apel de proiecte este de 3 milioane euro fără TVA. Ghidul solicitantului a fost aprobat prin OMC nr. 3513/ 21.11.2022;
  • Investiția 5-2: dedicată unităților publice de învățământ din localitățile cu o populație mai mică de 50.000 de locuitori. Bugetul total estimat pentru acest apel de proiecte este de 4 milioane euro fără TVA. Ghidul solicitantului a fost aprobat prin OMC nr. 3514/ 21.11.2022.
Proiectele se înscriu online pe platforma PROIECTE.PNRR.GOV.RO până pe 23 decembrie ora 17:00
PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată !
Planul Național de Redresare și Reziliență din România urmăreşte obiectivele generale ale Mecanismului de Redresare si Rezilienţă (MRR), mecanism creat la nivelul Uniunii Europene (UE) ca instrument financiar temporar pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19. Regulile și principiile pe care se fundamentează implementarea PNRR sunt stabilite în Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de Redresare și Rezilienţă 2021-2027, precum și în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare și Reziliență. PNRR din România cuprinde un pachet de reforme și investiţii publice care trebuie implementate până în anul 2026. Alocarea financiară totală pentru România este de 29,2 mld euro, din care 14,24 mld euro sub formă de granturi și 14.94 mld euro sub formă de împrumuturi. Mai multe informații privind implementarea PNRR în România sunt disponibile pe: www.mfe.gov.ro/pnrr și www.facebook.com/PNRROficial  .
Informații suplimentare la www.afcn-pnrr.ro, telefonic sau pe e-mail la contact@afcn.ro.
Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 10 decembrie 2024

Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 10 decembrie 2024

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 10 decembrie 2024
Read more
Dotări moderne pentru copiii din școlile speciale, achiziționate de Consiliul Județean Vrancea

Dotări moderne pentru copiii din școlile speciale, achiziționate de Consiliul Județean Vrancea

Primele dotări pentru școlile speciale din Vrancea, pentru cabinetele de asistență psihopedagogică și pentru Palatul Copiilor au ajuns la beneficiari. Proiectul „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor, cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale” este implementat …
Read more
Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 – înscriere comercianți

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 – înscriere comercianți

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 - Prezentul document oferă informații și instrucțiuni comercianților care doresc să se înscrie la eveniment
Read more
[gtranslate]