Opportunities

Back
imagine de fundal

Informare – programul Regiunea Dunăre 2021-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat recent Programul “Regiunea Dunăre” 2021-2027. Noul program de cooperare transnațională pentru regiunea Dunării este unul dintre cele mai mari programe Interreg din această perioadă de programare după numărul de țări participante.

Programul are ca scop sprijinirea dezvoltării și implementării proiectelor de cooperare care contribuie la dezvoltarea unei regiuni a Dunării mai inovatoare, mai sustenabile și mai sociale, precum și îmbunătățirea guvernanței regionale pentru a face față provocărilor comune. 

La programul participă 9 țări ale UE – Austria, Germania (2 regiuni: Baden-Württemberg și Bayern), Cehia, Slovacia, Slovenia, Croația, Ungaria, România și Bulgaria – și 5 țări non-UE (Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Moldova, Serbia și Ucraina). 

Noile finanțări din Program vor sprijini proiecte într-unul din cele patru noi domenii prioritare desemnate pentru actuala perioadă de finanţare. Prima prioritate se concentrează pe îmbunătățirea inovației și a transferului de tehnologie, pe dezvoltarea competențelor pentru specializarea inteligentă, tranziția industrială și antreprenoriat. Cea de-a doua prioritate are în vedere acțiuni care promovează energia regenerabilă, adaptarea la schimbările climatice și gestionarea dezastrelor, îmbunătățirea calității apei și a sedimentelor și protejarea și conservarea biodiversității în coridoarele ecologice și eco-regiuni. A treia prioritate, o regiune a Dunării mai socială, va aborda piața muncii, educația și formarea şi sprijinul în ceea ce privește accesibilitatea, incluziunea și eficacitatea acestora, precum și explorarea unei abordări mai sectoriale a dezvoltării socio-economice prin patrimoniu și cultură. În cele din urmă, programul va finanţa o mai bună guvernanță regională pentru a face faţă provocărilor teritoriale majore, cum ar fi transformarea demografică şi își propune să sprijine soluții ce oferă servicii publice mai bune și digitalizare.

Bugetul total al programului este de 266 milioane de euro (contribuţie FEDR şi ţările participante).

Solicitanții unei finanțări a programului trebuie să includă în proiect parteneri din cel puțin trei țări eligibile, aceştia putând fi autorităţi publice naționale, regionale sau locale, universități, institute de cercetare, companii private și organizații neguvernamentale.

Pagina oficială a programului este accesibilă la adresa: https://www.interreg-danube.eu/news-and-events/programme-news-and-events/7999

 

Sursa: UNCJR

Situația locurilor de muncă la data de 30.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 30.07.2026

La data de 30.07.2026, agenții economici au declarat un număr de 146 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă -click aici! 
Read more
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ PUBLICITAR Privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă Anexă la Hotărârea nr. 130 din 16.07. 2025 - DOCUMENTAȚIE DE LICITAȚIE- CAIET DE SARCINI PRIVIND VALORIFICAREA PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ CU PRESELECȚIE DE TIP STRIGARE A MASEI LEMNOASE DIN ZONA CRÂNG PETREȘTI AFERENTĂ …
Read more
Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Educația rămâne cea mai valoroasă investiție într-o comunitate, iar performanța tinerilor merită recunoscută și încurajată. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, susține inițiativele care promovează excelența și oferă tinerilor încrederea că munca, perseverența și seriozitatea sunt apreciate. În cadrul unui eveniment festiv organizat astăzi la Muzeul Vrancei, 41 de absolvenți …
Read more
[gtranslate]