News

Back
imagine de fundal

Comunicat de presa – 05.06.2020

Pentru a lămuri cetățenii județului Vrancea cu privire la litigiul dintre Consiliul Județean Vrancea și prestatorul lucrărilor executate la Crângul Petrești, arătăm următoarele:
În anul 2013 autoritatea județeană a identificat o sursă de finanțare, fonduri europene din Programul Operațional Regional, și a depus proiectul cu titlul „Amenajarea ariei natural de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces”.
Contractul de finanțare a proiectului a fost încheiat în iunie 2015, anul închiderii exercițiului financiar al UE 2007 – 2013, iar in august 2015 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, până la finalul anului fiind rambursate cheltuieli în valoare de 5.690.432, 34 lei din fonduri europene, din valoarea totală a proiectului 21.228.419,25 lei.
Astfel, după data de 1 ianuarie 2016, UAT Județul Vrancea a suportat cheltuieli în valoare de 15.651.795,55 lei din bugetul județului, deși investiția putea fi realizată fără a fi necesară accesarea fondurilor europene.
În ciuda faptului că Asocierea SC Recon și Doje SRL nu a respectat graficul de execuție asumat prin contract, Consiliul Județean Vrancea a reușit să atragă fonduri pentru o parte din lucrările executate, degrevând astfel bugetului județului de susținerea întregii valori a proiectului.
Acesta este motivul pentru care am cerut în instanță în contradictoriu cu executantul lucrării plata prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului.
Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 10 decembrie 2024

Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 10 decembrie 2024

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 10 decembrie 2024
Read more
Dotări moderne pentru copiii din școlile speciale, achiziționate de Consiliul Județean Vrancea

Dotări moderne pentru copiii din școlile speciale, achiziționate de Consiliul Județean Vrancea

Primele dotări pentru școlile speciale din Vrancea, pentru cabinetele de asistență psihopedagogică și pentru Palatul Copiilor au ajuns la beneficiari. Proiectul „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor, cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale” este implementat …
Read more
Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 – înscriere comercianți

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 – înscriere comercianți

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 - Prezentul document oferă informații și instrucțiuni comercianților care doresc să se înscrie la eveniment
Read more
[gtranslate]