Chancen

Zurück
imagine de fundal

Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă

Direcţia generală « Ocupare, Afaceri sociale şi Incluziune » din cadrul Comisiei Europene a deschis o finanţare prin programul “Fondul Social European+”, componenta “Ocupare şi inovare socială” (EaSI), care vizează combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă.

Titlul cererii : “Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă

În conformitate cu obiectivele programului anual de lucru 2023 al componentei FSE+ EaSI, această cerere va sprijini proiecte inovatoare și/sau măsuri de politică care se adresează persoanelor fără adăpost și excluderii legate de lipsa unei locuințe. Inovația socială este procesul de dezvoltare, evaluare și implementare de soluții eficiente la probleme sociale provocatoare și adesea sistemice în sprijinul progresului social – în acest caz, lipsa adăpostului și excluderea socială cauzată de absenţa unei locuințe.

Având în vedere peisajul divers al acțiunilor întreprinse pe acest subiect în statele membre ale UE, obiectivul acestei cereri este de a:

1. Implementa și evalua proiectele inovatoare și/sau măsurile de politică prin experimentare socială, pilotare și evaluare a practicilor de inovare socială în domeniul persoanelor fără adăpost și al excluderii cauzate de acest fenomen.

2. Dezvolta capacitatea administrativă și cunoștințele unui număr mare de părți interesate de la nivel local, regional și național active în domeniul lipsei unui adăpost și al excluderii legate de acest aspect.

Termenul-limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 14 decembrie 2023

Bugetul disponibil comunicat: 15 milioane de euro; cofinanţare este de maximum 90%. Comisia europeană se aşteaptă să finanţeze între 3 şi 5 proiecte.

Eligibilitate: organizații non-profit (private sau publice), autorități publice (naționale, regionale, locale), furnizori de servicii sociale la nivel european, organizații internaționale, universități, instituții de învățământ, centre de cercetare sau companii din statele membre ale UE şi ţările terţe care îşi manifestă interesul să participe la program.

Contactul direct pentru întrebările specifice acestei cereri:

EMPL-ESF-2023-HOMELESS@ec.europa.eu

Contact pentru întrebări generale legate de FSE+: EMPL-EaSI@ec.europa.eu

Ședinţă ordinară în data de 21 iunie 2024, ora 10.00

Ședinţă ordinară în data de 21 iunie 2024, ora 10.00

Ședinţă ordinară în data de 21 iunie 2024, ora 10.00 ⇒Ordinea de zi
Lesen Sie mehr
Locuri de muncă vacante la data de 13 iunie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 13 iunie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 13.06.2024 au fost declarate de către agenții economici 272 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 158 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Lesen Sie mehr
𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐕𝐚𝐫𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐢: 𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞-𝟑𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟒

𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐕𝐚𝐫𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐢: 𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞-𝟑𝟎 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟒

Fie că vrei să explorezi povești fascinante, să devii jurnalist pentru o zi, să te joci ca în vremurile de demult, să-ți dezvolți abilitățile artistice sau să vizionezi filme, te așteptăm alături de noi la cea de-a patra ediție a programului „Școala de Vară la Muzeu”! Înscrieri în perioada 12 …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]