Novità

Indietro

Cătălin Toma a vizitat șantierul de la fostul Complex ”Căprioara” din Crângul Petrești, aflat în reabilitare

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a vizitat șantierul de la fostul Complex ”Căprioara” din Crângul Petrești, unde sunt în plină desfășurare lucrări de reabilitare, în cadrul unui amplu program derulat de administrația județeană. Este vorba despre două proiecte complementare (”Reabilitare energetică și lucrări conexe Centru DGASPC” și ”Amenajare Centru Comunitar de Servicii Copii cu Dizabilități”), care au scopul de a reda frumusețea de odinioară a acestei clădiri, care va avea destinația de centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități din Vrancea. Cele două proiecte au o valoare totală de 23 milioane de lei, o parte din această sumă fiind...

Leggi di più

Cătălin Toma a semnat certificatul de urbanism pentru drumul expres Focșani-Brăila

Un nou pas pentru realizarea drumului expres Focșani-Brăila! Președintele Consiliului Județean Vrancea, Catalin Toma, a semnat astăzi certificatul de urbanism privind ”Elaborare Studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru obiectivul – Drum expres Focșani-Brăila”, ca urmare a cererii adresate de Compania Națională pentru Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR). Terenul ocupat cu lucrările propuse pentru construcția drumului aparține domeniului public al UAT-urilor Slobozia Ciorăști, Milcovul, Gologanu, Vulturu și Măicănești din județul Vrancea. ”Am semnat astăzi certificatul de urbanism în scopul elaborării studiului de fezabilitate și proiectului tehnic de execuție pentru obiectivul ”Drum expres Focșani – Brăila”. Este un drum...

Leggi di più

Ministrul antreprenoriatului și turismului, în vizită la Consiliul Județean Vrancea

Ministrul antreprenoriatului și turismului, domnul Constantin-Daniel Cadariu, a participat astăzi la Focșani, la invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, la o întâlnire cu oameni de afaceri din județ, prefectul și subprefecții de Vrancea, parlamentari, primari din zone cu potențial turistic, reprezentanți ai asociațiilor din domeniul turistic și ai sindicatelor, pentru a dezbate o serie de aspecte referitoare la dezvoltarea județului Vrancea din punct de vedere turistic, dar și antreprenorial. ”Vrem să avem o discuție sinceră cu privire la această zonă frumoasă, turistică a Vrancei, ținând cont de perspectiva națională și de fondurile europene disponibile pentru acest sector. Noi, ca...

Leggi di più

Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, găzduită de Consiliul Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), filiala Vrancea, la moment aniversar: 25 de ani de la înființare. ”Avem foarte multe proiecte de implementat în perioada următoare, vom semna împreună contracte de finanțare pentru dezvoltarea comunităților. Aveți încredere în Consiliul Județean Vrancea și în toate instituțiile pe care noi le reprezentăm, avem ușile deschise și aveți în noi un partener”, a afirmat Catalin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, în deschiderea lucrărilor. Filiala Vrancea a ACoR, al cărei președinte este primarul Fănică Popa de la Bolotești, este una dintre cele mai active filiale din...

Leggi di più

Fostul Palat al Justiției din Focșani va fi redat în acest an circuitului public

Consiliul Județean Vrancea derulează proiectul ”Consolidare, restaurare și punere în valoare Muzeul Vrancei – Clădirea Tribunalului Județean”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Lucrările la această clădire de patrimoniu emblematică pentru județul Vrancea, veche de peste 100 de ani, se apropie de final, clădirea urmând să găzduiască Muzeul Vrancei și să  reprezinte un punct de atracție veritabil pentru vrânceni și pentru turiști. ”Suntem pe un șantier al Consiliului Județean Vrancea, este o lucrare care va desăvârși arhitectura județului Vrancea și care...

Leggi di più

Consiliul Județean Vrancea a alocat în ședința extraordinară din 11 decembrie 2018 sumele necesare Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea

În data de 11 decembrie 2018 a fost convocată ședința extraordinară a Consiliului Județean Vrancea pentru alocarea sumei de 4283 mii lei, de la bugetul de stat pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap. În cadrul dezbaterilor ședinței extraordinare a...

Leggi di più

Președintele Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru „Reabilitarea energetică și lucrări conexe a Spitalului Județean de Urgență „Sf Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie”

Încă o clădire din municipiul Focșani va fi reabilitată în următorii ani în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, implementat de Consiliul Județean Vrancea. Președintele administrației publice județene, domnul Marian Oprișan, a semnat astăzi, 12 decembrie 2018, contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Reabilitarea energetică și lucrări conexe a...

Leggi di più

Eroii ”Bătăliei Crăciunului”, comemorați

În an Centenar, Consiliul Județean Vrancea, Instituția Prefectului Județul Vrancea, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea organizează în data de 12 decembrie 2018 evenimente de comemorare a jertfei eroilor căzuți în Primul Război Mondial în ”Bătălia Crăciunului” (22-27 decembrie 1916) în lupte care au avut loc...

Leggi di più

Simpozionul “Întâlnire cu ISTORIA: România la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”, eveniment organizat în cadrul Centenarului

Consiliul Judeţean Vrancea şi Muzeul Vrancei au organizat sâmbătă, cu ocazia Zilei Naționale a României, 1 decembrie 2018, începând cu ora 11.00, Simpozionul “Întâlnire cu ISTORIA: România la ceas aniversar - Centenarul Marii Uniri”. Evenimentul a avut loc în contextul aniversării Centenarului, cu scopul de a comemora jertfa eroilor căzuţi...

Leggi di più

Comunicat de presa

Pentru a marca Ziua Națională a României, Consiliul Județean Vrancea organizează pe data de 1 Decembrie 2018, cu începere de la orele 16.00, Centenarul Marii Uniri în Piața Unirii din municipiul Focșani. Evenimentul, organizat în colaborare cu Garnizoana Focșani, cuprinde momentul de decorare a celor opt drapele de luptă ale...

Leggi di più

Informare

Referitor la procedura de atribuire a acordului cadru de servicii având ca obiect Combaterea poleiului şi deszăpezire pe drumurile judeţene din administrarea Consiliului Judeţean Vrancea.   În vederea respectării obligațiilor legale cu privire la întreținerea drumurilor pe timpul iernii, Consiliului Județean Vrancea, în calitate de administrator al drumurilor județene, a...

Leggi di più

Ambasadorul Indoneziei, Muhammad Amhar Azeth în vizită la Focșani

O delegație a ambasadei Indoneziei la București, condusă de Excelența Sa, Muhammad Amhar Azeth a fost primită, vineri, 2 noiembrie de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan. Principalele teme de discuție au fost cooperarea bilaterală, potențialul ridicat pentru dezvoltarea comerțului între Vrancea şi Republica Indonezia. De asemenea au fost...

Leggi di più

Astăzi au demarat lucrările de apă și canalizare în comuna Jariștea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a participat în comuna Jariștea, la începerea lucrărilor pentru extinderea conductei de aducțiune a apei, precum și a rețelei de canalizare, stațiilor de pompare ape uzate și conductelor de refulare. Acest obiectiv de investiții face parte din contractul de lucrări CL5- ”Reţele apă...

Leggi di più

A fost semnat contractul de lucrări din cadrul Vranceaqua – etapa II, intitulat ”Reţele apă și canalizare în gruparea Gugești”

Un nou contract de lucrări din cadrul proiectului ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, județul Vrancea” a fost semnat astăzi în prezența președintelui Consiliului Județean Vrancea și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vranceaqua, domnul Marian Oprișan, a directorului SC CUP SA Focșani, domnul Gheorghe Vasilescu și...

Leggi di più
[gtranslate]