Nouvelles

Retour

Președintele Nicușor Halici: ”Dezvoltăm județul Vrancea împreună!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a prezidat astăzi ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, în care au fost aprobate mai multe documentații importante pentru realizarea de proiecte publice și private, elementul comun esențial fiind acela că toate proiectele avizate astăzi au ca scop dezvoltarea județului nostru. ”Am solicitat arhitecților o atenție deosebită la întocmirea documentațiilor și respectarea  strictă a acestora în procesul de construcție, pentru că, de multe ori, deși documentele  sunt adoptate conform prevederilor legale și a unor norme stricte, realitatea efectivă este diferită. Este esențial ca lucrările din teren să reflecte planurile aprobate, pentru...

Lire plus

Consolidarea DJ 204P la Gura Caliței este finalizată, continuă modernizarea, prin asfaltarea primilor kilometri

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a mers astăzi pe teren, în comuna Gura Caliței, unde au fost recepționate lucrările de consolidare ale unor tronsoane din drumul județean 204P, care a fost grav afectat de alunecările de teren, foarte active în această zonă. Consiliul Județean Vrancea a stabilizat drumul în trei puncte vulnerabile, pe o lungime totală de aproape 400 m, astfel încât traficul să se desfășoare în siguranță. Acest proiect al Consiliului Județean a început în anii 2022-2023, astăzi având loc recepția la finalizarea lucrărilor, ocazie cu care președintele Halici s-a asigurat că acestea au fost realizate la standarde...

Lire plus

Trafic închis pe podul peste pârâul Cheii, la Valea Sării, între 20 noiembrie-4 decembrie 2024

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea a hotărât ca podul peste pârâul Cheii, la Valea Sării, să aibă trafic restricționat la 7,5 tone în perioada 14-19 noiembrie și trafic complet blocat în perioada 20 noiembrie- 04 decembrie. Urmare a notificării constructorului de a limita și închide complet traficul pe podul mai sus menționat, am sesizat Instituția Prefectului Vrancea pentru o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea. Decizia vine în contextul în care, în urma evaluărilor, s-a constatat pericolul iminent de prăbușire în cazul menținerii circulației fără restricții de trafic. Menționăm că lucrările au început în iulie...

Lire plus

Campania Natională de Protectia Mediului  “InfoCons – Fii Un Exemplu”

  Avand in vedere obiectivele Romaniei de aderare la OCDE, legislatia europeana si Strategia Nationala privind decarbonizarea, putem atinge dezideratele europene privind accesul liber la informatii, protectia mediului si consumul sustenabil. Primul pas pe care trebuie să-l faceți este să accesați  pagina web www.fiiunexemplu.ro, unde veți descoperi toate detaliile despre Campania Natională de Protectia Mediului  “InfoCons – Fii Un Exemplu” . CETĂȚENII EUROPENI AȘTEAPTĂ MĂSURI DIN PARTEA UE! Campania Nationala pentru Protectia Mediului “o9atitudine -Fii Un Exemplu !” este realizata in Parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor , Ministerul Energiei si Departamentul pentru Dezvoltare Durabila din cadrul Secretariatului General al...

Lire plus

Noul Spital județean din Focșani, tot mai aproape de începerea construcției

Realizarea obiectivului major de investiții pentru sănătatea vrâncenilor, noul Spital județean din Focșani, merge mai departe. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat ordinul de începere pentru serviciile de proiectare la faza PTE (Proiect Tehnic de Execuție), practic ultima etapă de proiectare înainte de construcție, pentru noul Spital județean care va fi edificat la Focșani.  Consiliul Județean Vrancea va depune proiectul pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și finanțat de Guvernul României. Cu o valoare estimată de 217 milioane de euro, fără TVA, noul spital va...

Lire plus

Proiectele de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma, adoptate în cadrul ședinței de astăzi

Consiliul Județean Vrancea s-a reunit astăzi în ședința ordinară a lunii septembrie, pentru a adopta 38 de proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma. Printre cele mai importante proiecte se numără: încheierea acordului de parteneriat cu Centrul Județean de Excelență Vrancea, înființarea Centrului Respiro Măicăneşti în structura Direcției Generale...

Lire plus

Cătălin Toma: ”Dezvoltăm Vrancea, dezvoltăm comuna Vulturu! Trei șantiere deschise în comună pentru modernizarea infrastructurii rutiere”

Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean 204D, care traversează comuna Vulturu, avansează în ritm alert. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a mers astăzi pe teren, alături de primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, pe două tronsoane din DJ 204D, la Vadu Roșca pe sectorul Suraia-Vulturu (8,15 km) și...

Lire plus

Manager interimar nou la Centrul Cultural Vrancea

Noul manager interimar al Centrului Cultural Vrancea este, începând de astăzi, Bogdan Trifan, expert la Clasa de actorie a Școlii Populare de Arte, din cadrul aceleiași instituții. Bogdan Trifan va ocupa această funcție până la organizarea concursului pentru desemnarea noului manager al Centrului Cultural Vrancea, instituție aflată în subordinea Consiliului...

Lire plus

Centrele sociale rezidențiale ale DGASPC Vrancea, dotate cu echipamente sanitare de protecție

Consiliul Județean Vrancea a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul „Dotarea centrelor sociale rezidențiale din subordinea D.G.A.S.P.C. cu echipamente de protecție în contextul generat de pandemia COVID-19”. Prin acest proiect, 25 de centre rezidențiale aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea vor fi dotate...

Lire plus

𝐀𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐞𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐁𝐮𝐳𝐚̆𝐮 – 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝟏 𝐬̦𝐢 𝟒!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat astăzi la semnarea contractului de execuție pentru loturile 1 și 4 ale Autostrăzii A7 Buzău – Focșani, eveniment derulat la sediul Instituției Prefectului Județul Vrancea. ”În urmă cu 3 ani Guvernul PNL făcea primii pași pentru ca visul șoferilor vrânceni și moldoveni...

Lire plus

Terenul în suprafață de 10.000 mp, aferent imobilului Teren Spital Județean, a fost transmis din domeniul public al Municipiului Focșani în domeniul public al județului Vrancea”

În cadrul ședinței extraordinare de astăzi consilierii județeni au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind “solicitarea transmiterii unui teren în suprafață de 10.000 mp, identificat in CF nr.67776 Focșani, din domeniul public al Municipiului Focșani în domeniul public al județului Vrancea” Ținând cont că imobilul în suprafață...

Lire plus

Un nou proiect pentru tineri, sprijinit și finanțat de Consiliul Județean Vrancea, a fost finalizat!

Tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani din cadrul centrelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, din Mărășești, Odobești și Focșani, au fost beneficiarii proiectului „Tineri independenți și sănătoși pregătiți pentru viață – Descoperirea tradițiilor vrâncene”, derulat de Asociația ”Viitor pentru femei” și finanțat de...

Lire plus

O școală nouă pentru elevii din Gura Caliței

90 de elevi din clasele V-VIII din comuna Gura Caliței vor începe noul an într-o școală nouă și modernă, dotată inclusiv cu laborator de informatică,  tablă inteligentă și videoproiector, bibliotecă și grupuri sanitare noi. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, subprefecții Claudia Serafimciuc și  Gheorghiță...

Lire plus

Încep lucrările la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din Focșani!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul ”Reabilitare energetică şi lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi, Corp C1, C2, C3, C4, Str. Cuza Vodă nr. 52, Focșani”, derulat de Consiliul Județean Vrancea. ”Este un proiect prin...

Lire plus
[gtranslate]