Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Centre Rapide de Intervenție ale Crucii Roșii, înființate în 7 localități din Vrancea, cu sprijinul Consiliului Județean

Astăzi, la Soveja, a fost lansat proiectul ”V.O.L.U.N.T.A.R.”, implementat de Crucea Roșie Vrancea și finanțat de Consiliul Județean Vrancea, în baza Legii 350/2005 privind finanțările nerambursabile și realizat în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” Vrancea, Asociația Comunelor din România – filiala Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.

În cadrul proiectului vor fi înființate 7 Centre Rapide de Intervenție zonale la Adjud, Soveja, Nereju, Jariștea, Măicănești, Dumbrăveni și Vârteșcoiu și va fi constituită o rețea de 220 de voluntari, tineri cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, selectați la nivelul localităților.

Proiectul pilot are ca scop dezvoltarea unei rețele funcţionale de voluntari ai Filialei de Cruce Roşie Vrancea pe tot teritoriul judeţului, instruiți pentru gestionarea situațiilor de risc de la nivel local.

”Felicitări pentru acest proiect! Ideea de a dezvolta o rețea funcțională de voluntari este una salutară, având rolul de a-i instrui pe voluntari în tipuri de intervenție multirisc”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, care a participat la evenimentul de astăzi alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare și de primarii din Bolotești (Fănică Popa), Soveja (Ionuț Filimon), Dumbrăveni (Valentin Tîlvăr) și Vârteșcoiu (Viorel Mârza).

Proiectul propune practic plasarea în comunități a unei rețele de salvatori formați, care vor fi capabili să acorde prim ajutor și să intervină în prevenirea agravării unor situații critice. Aceste echipe de voluntari, fiind mult mai aproape de comunități, pot interveni  prompt, în funcție de situație,  în sprijinul persoanelor aflate în situații de risc.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA - ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere cercetare și verificare a terenului de muniție rămasă neexplodată Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița Albița, beneficiarul lucrării fiind …
Lire plus
Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin …
Lire plus
Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Un nou început pentru copiii cu dizabilități din Vrancea! Luni, 14 iulie 2025, deschidem porțile Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, un spațiu restaurat și dotat de Consiliul Județean Vrancea pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor care au …
Lire plus
[gtranslate]