Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Comunele Obrejița, Sihlea, Tâmboești, Bordești și Slobozia Bradului vor avea gaze naturale!

La începutul lunii mai, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat că la nivelul județului va fi demarat un amplu proiect de realizare a alimentărilor cu gaze.

„Vom începe și alimentarea localităților județului Vrancea cu gaze naturale. Pentru asta, vom constitui în perioada imediat următoare Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, unde vor fi membre localitățile județului Vrancea. Deja am avut discuții aprofundate cu compania Transgaz, cu domnul director general Sterian. O să prelungim conducta de la Focșani spre sudul județului“, a afirmat atunci Marian Oprișan.

În urma demersurilor făcute, s-a emis avizul de principiu privind alimentarea comună cu gaze naturale a comunelor Obrejița, Sihlea, Tâmboești, Bordești și Slobozia Bradului. Astfel, alimentarea cu gaze se va realiza printr-o conductă de racord DN 200, PN 40 bar în lungime de cca. 13 km și a unui modul SRMP cu o capacitate tehnologică de 12.663 Smc/h, PN 40 bar.

Precizăm că alimentarea cu gaze naturale se va realiza în condiții de eficență economică, conform legislației în domeniu. Urmează să se realizeze studiul tehnico-economic, iar investiția se va realiza atât din fonduri suportate de compania Transgaz, cât și din bugetul local și/sau din bugetul de stat.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Lire plus
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Lire plus
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Lire plus
[gtranslate]