Opportunités

Retour

Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a lansat concursul de fotografie „Reziliență prin natură”, prin care invită cetățenii din întreaga Europă să surprindă numeroasele moduri în care natura susține viața, răspunde presiunilor și se reface într-o lume în schimbare. Concursul încurajează pasionații de fotografie să exploreze relația specială pe care societățile moderne o au cu natura. Participanții pot trimite până la cinci fotografii care prezintă modul în care funcționează ecosistemele, cum sunt acestea perturbate și cum sunt restaurate. Ediția din acest...

Lire plus

Apel european pentru înfrățirea localităților: 6 milioane de euro disponibili prin Programul CERV 2026

Comisia Europeană, prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), a lansat apelul de proiecte CERV-2026-CITIZENS-TOWN-TT – „Town Twinning” (Înfrățirea între orașe), în cadrul Programului „Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori” (CERV). Apelul urmărește sprijinirea cooperării dintre comunități locale din diferite state europene, în vederea promovării participării democratice, a valorilor europene, a incluziunii sociale și a schimbului de bune practici la nivel local. Obiectivul general al apelului este promovarea schimburilor de bune practici dintre cetățeni din diferite state europene, prin proiecte de înfrățire între...

Lire plus

Situația locurilor de muncă vacante la data de 11 iunie 2026

La data de 11.06.2026, agenții economici au declarat 219 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea – click aici...

Lire plus

Apel deschis GUARDIANS: Finanțare de până la 10.000 € pentru fermele mici și mijlocii care testează tehnologii digitale inovatoare

Fermierii pot beneficia de sprijin financiar și acces la soluții digitale dezvoltate în cadrul proiectului european GUARDIANS, prin apelul „Test Before Invest”, deschis până la 1 iulie 2026. Proiectul   european  GUARDIANS   (Soluții   inteligente   pentru   a   oferi  fermelor   mici   și mijlocii puterea de a fi gardieni ai teritoriului) își propune să ofere sprijin fermelor mici și mijlocii prin soluții inteligente, reducând decalajul tehnologic față de producătorii mai mari. GUARDIANS va implementa un set de soluții digitale eficiente din punct de vedere...

Lire plus

265 de milioane de euro pentru investiții în producerea energiei electrice

  În vederea deschiderii celei de-a treia sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Ghidul solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfășura în perioada 15 iunie – 14 august 2026, depunerea cererilor de finanțare se realizează online pe site-ul www.afir.ro. Alocarea financiară stabilită pentru această sesiune este...

Lire plus

Oportunitate de parteneriat în cadrul apelului URBACT IV – Rețele de acțiune , axat pe conceptul de Orașe AgroUrbane

Consiliul Provincial Barcelona, administrație locală de nivel intermediar (similar consiliilor județene) care sprijină dezvoltarea sustenabilă, implicarea în proiecte și inițiative europene a 311 localități din provincia Barcelona, este interesat să se alăture unui consorțiu pentru a colabora la implementarea politicilor urbane durabile în domeniul alimentației și a modelului orașului agrourban.

Lire plus

Lansare selecție națională pentru competiția „Best Tourism Villages” 2026

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a lansat selecția națională pentru localitățile din România care doresc să candideze la titlul „Best Tourism Villages”, inițiativă a Organizației Mondiale a Turismului (UN Tourism). Competiția se adresează localităților rurale cu o populație de până la 15.000 de locuitori, care valorifică patrimoniul cultural și

Lire plus

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

La data de 19.03.2026, agenții economici au declarat 211 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri

Lire plus

Lansarea sesiunii pentru depunerea cererilor de finanțare pentru „Investiții neproductive la nivel de fermă”

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de depunere a Cererilor de finanțare aferente intervenției DR 19 „Investiții neproductive la nivel de fermă” în data de  3 martie 2026. Sprijinul se adresează investițiilor neproductive (INP) realizate la nivelul fermelor în vederea creării de perdele naturale de protecție pentru culturile din fermă

Lire plus

Apel de candidaturi pentru premiile „Capitala europeană verde” și „Frunza Europeană Verde” 2028

Comisia Europeană a lansat apelul de candidaturi pentru premiile „Capitala europeană verde, 2028” (European Green Capital - EGC) și „Frunza Europeană Verde, 2028” (European Green Leaf - EGL). Aceste distincții prestigioase recunosc și recompensează orașele europene care demonstrează un angajament puternic față de sustenabilitate, inovație în domeniul mediului și îmbunătățirea

Lire plus

Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Ministerul Culturii a prelungit termenul  pentru depunerea solicitărilor de finanțare pentru cursuri de formare în domeniul eficienței energetice a clădirilor istorice în cadrul apelului aferent Investiției I4 — ,, Economie circulară și creșterea eficienței energetice a cladirilor istorice”, Componenta 5 - Valul renovării din cadrul Planului Național de Redresare și

Lire plus
[gtranslate]