Opportunités

Retour
imagine de fundal

Apel european pentru înfrățirea localităților: 6 milioane de euro disponibili prin Programul CERV 2026

Comisia Europeană, prin Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), a lansat apelul de proiecte CERV-2026-CITIZENS-TOWN-TT – „Town Twinning” (Înfrățirea între orașe), în cadrul Programului „Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori” (CERV). Apelul urmărește sprijinirea cooperării dintre comunități locale din diferite state europene, în vederea promovării participării democratice, a valorilor europene, a incluziunii sociale și a schimbului de bune practici la nivel local.
Obiectivul general al apelului este promovarea schimburilor de bune practici dintre cetățeni din diferite state europene, prin proiecte de înfrățire între localități, contribuind la consolidarea identității europene, a participării democratice și a cooperării între autoritățile locale.
Programul sprijină proiecte care promovează:
  • schimburile între cetățeni și comunități locale din diferite state;
  • participarea democratică și cetățenia activă;
  • incluziunea socială și diversitatea culturală;
  • dezvoltarea cooperării între autoritățile publice și organizațiile societății civile;
  • promovarea patrimoniului cultural și a valorilor europene.
Exemple de activități ce pot fi finanțate: ateliere de lucru, seminare și conferințe, activități de formare, reuniuni de experți, activități de sensibilizare, festivaluri și evenimente culturale, expoziții, consultări publice, schimburi de bune practice, activități de comunicare și diseminare.
Sunt eligibile autoritățile publice locale, municipiile, orașele, comunele, precum și organizațiile non-profit care reprezintă autorități locale și județene din statele membre UE și țările participante la program.
Bugetul total al apelului este de 6.000.000 EUR, iar termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este 23 septembrie 2026.
Punctul național de contact pentru Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori ne-a informat că organizează în data de 24 iunie 2026, între orele 11,00 – 13,00 o sesiune de informare online privind Apelul de propuneri de proiecte privind înfrățirea între localități (CERV-2026-CITIZENS-TOWN-TT).
Sesiunea se va desfășura prin intermediul platformei ZOOM și vor fi abordate următoarele teme:
–       informații generale despre Apel;
–       condiţii de eligibilitate;
–       exemplu de proiect finanțat;
–       procesul de aplicare, criteriile de evaluare, portalul de finanțări și licitații;
–       Q&A.
Înscrierea la eveniment poate fi realizată până la 23 iunie 2026 ora 14, la linkul : https://docs.google.com/forms/d/1pm1q2Zt6Vf218zFtEBCF4gAh478DwdXa3C2OsLeXPxs/edit. Link-ul de conectare va fi transmis persoanelor înscrise la eveniment.
Totodată, Rețeaua Punctelor naționale de contact ale Programului Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori (CERV) organizează “CERV Citizens’ Forum”, în data de 8 iulie 2026, între orele 11.00- 12.30 (ora României), o sesiune destinată Apelulului de propuneri de proiecte privind înfrățirea între localități (CERV-2026-CITIZENS-TOWN-TT).
În cadrul întâlnirii va fi prezentat apelul de propuneri de proiecte privind înfrățirea între localități (CERV-2026-CITIZENS-TOWN-TT), iar participanții la eveniment vor avea oportunități pentru schimb de idei și experiență cu comunitatea internațională, precum și pentru a căuta un proiect sau un partener pentru un proiect.
Forumul va fi organizat online, prin intermediul platformei Zoom, și se va desfășura în limba engleză.
Pentru înregistrare vă rugăm să completați  formularul: http://QRCO.DE/CERV-forum. Link-ul de conectare va fi transmis ulterior persoanelor înscrise la eveniment. Detalii suplimentare puteți solicita la adresa info@cedv.eu, persoană de contact: Magda Șotropa, +40747152036.
Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a lansat concursul de fotografie „Reziliență prin natură”, prin care invită cetățenii din întreaga Europă să surprindă numeroasele moduri în care natura susține viața, răspunde presiunilor și se reface într-o lume în schimbare. Concursul încurajează pasionații de fotografie să exploreze relația specială pe care societățile …
Lire plus
Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând

Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând

S-a intrat în linie dreaptă pentru deschiderea Drumului de Legătură dintre DN2D, E85 și Autostrada A7 – una dintre cele mai importante investiții pentru fluidizarea traficului din Vrancea. Vrâncenii mai au de așteptat puțin până la deschiderea circulației pe Drumul de Legătură dintre DN2D , Autostrada A7 și DN2-E85, investiție cunoscută …
Lire plus
O nouă etapă pentru DGASPC Vrancea: Alexandru Botezatu a preluat mandatul de director general

O nouă etapă pentru DGASPC Vrancea: Alexandru Botezatu a preluat mandatul de director general

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea are, începând de astăzi, o nouă conducere. Alexandru Botezatu, care a ocupat până în prezent funcția de administrator public al județului Vrancea, a preluat oficial mandatul de director general al instituției. Schimbarea a fost marcată în cadrul unei întâlniri convocată …
Lire plus
[gtranslate]