Events

Back
imagine de fundal

Ziua Copilului – 1 Iunie, sărbătorită în Crângul Petrești

Copiii de toate vârstele sunt invitați în Crângul Petrești pe 1 Iunie pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului, sub motto-ul ”Călătorie în lumea copilăriei”, între orele 10.00-14.00.

Cei mici vor avea parte de multe activități frumoase și antrenante, precum: ateliere de lectură, jocuri și ateliere de obiecte pictate manual. De asemenea, copiii vor afla de la doi meșteri populari modul în care se confecționează anumite produse tradiționale (crestătură în linguri, confecționare brățări din mărgele, măști, tipare de caș). Copiii pot face un tur ghidat al Muzeului Satului și vor fi invitați să se joace jocurile de altădată. Nu în ultimul rând, cei mici pot face și mișcare și se pot înscrie într-o competiție pe bicicletă, acțiune organizată cu sprijinul Asociației AlphaMind Focșani. Elevii Școlii Populare de Artă din cadrul Centrului Cultural Vrancea vor susține un mini-recital muzical.

Copiii vor primi și alte surprize colorate din partea organizatorilor.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Vrancea în colaborare cu instituțiile de cultură subordonate: Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu”, Centrul Cultural Vrancea și Muzeul Vrancei.

De asemenea, începând cu data de 1 iunie 2021 Consiliul Județean Vrancea va deschide pentru public toate terenurile de sport din Crângul Petrești (baschet, volei, fotbal și tenis de câmp). Terenurile vor putea fi folosite în fiecare zi, între orele 8.00-23.00, iar doritorii de sport în aer liber pot face rezervări la numărul de telefon 0729.510.120. Rezervările se pot face doar pentru luna în curs, în limita a 60 de minute rezervarea, conform art. 20 din Regulamentul de funcționare a Ariei naturale de interes local Crâng Petrești, însă pot fi prelungite la fața locului dacă pentru intervalul orar următor nu există o altă rezervare.

Vă așteptăm cu drag! 

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

                

 

Ședință ordinară în data de 18 martie 2026, ora 15.00

Ședință ordinară în data de 18 martie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 18 martie 2026, ora 15.00
Read more
Președintele Nicușor Halici, pe teren: avansează lucrările pe DJ 204G Suraia – Boțârlău

Președintele Nicușor Halici, pe teren: avansează lucrările pe DJ 204G Suraia – Boțârlău

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a fost astăzi pe teren, pe drumul județean DJ 204G, în localitățile Suraia și Boțârlău, pentru a identifica cele mai bune soluții tehnice astfel încât lucrările de modernizare să fie realizate la cele mai înalte standarde de calitate. Alături de constructor, de echipa tehnică …
Read more
Dezbatere publică pentru înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea

Dezbatere publică pentru înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea invită persoanele interesate să participe la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea, instituție publică de interes județean aflată în subordinea Consiliului Județean Vrancea. Dezbaterea publică va avea loc în data de 18 martie 2026, începând cu ora 09:00, în sala de …
Read more
[gtranslate]