Events

Back
imagine de fundal

Start la Boovie 2022!

Home for 7 years/ Boovie, acasă de șapte ani!

Numărăm cu nerăbdare și cu emoție zilele rămase până la debutul ediției 7.0 a Boovie® – Festival-concurs de book-trailere. Ne ajung degetele unei singure mâini pentru că vineri, pe 14 iulie, dăm adunarea în Piața Unirii la festivitatea de deschidere la care, pentru că tot suntem cu număratul, vor fi în jur de 1300 de participanți. Unii au mai venit și în anii trecuți dar nu puțini sunt cei care bifează prima participare la Boovie Festival. Aceasta și pentru că evenimentul care îmbină lectura cu filmul, răbdarea cu imaginația, spiritul de echipă cu cel de competiție au adus la start, în luna martie a acestui an, aproape 4300 de participanți din întreaga țară și de peste hotare. Din cele 426 de echipe aliniate la start, la începutul lunii iunie 343 au trimis spre jurizare book-trailerul cărții pentru care au optat. A fost nevoie de criterii suplimentare de recalibrare a numărului de participanți la Galele din 15-17 iulie, deoarece peste 1700 de elevi și profesori și-au manifestat intenția de a fi prezenți la Focșani. Aceste cifre mențin evenimentul pe primul loc în rândul concursurilor extrașcolare din întreaga țară, Boovie făcând parte și din calendarul oficial al Ministerului Educației.

În perioada festivalului vor fi prezenți la Focșani peste 800 de elevi din țară și Republica Moldova, 300 de elevi din județ și aproape 300 de voluntari. Programul foarte divers cuprinde 28 de micro-evenimente, în care se îmbină cartea, lectura, filmul, muzica. Ateliere și întâlniri cu personalități precum Katia Pascariu, Aida Economu, Valeriu Nicolae, Crăița Nanu, Anghel Damian, Bogdan Iancu și alții, vizionare de book-trailere, workshopuri despre poezie și filosofie, despre arta actorului, prilejuri de autodescoperire și de prietenii, de colaborare și competiție fair-play, toate acestea se vor întâmpla la Boovie 7.0. În plus, vom avea două filme în avanpremieră în România – unul este proaspăt premiat la TIFF și distribuit prin Bad Unicorns, celălalt a deschis Festivalul de la Cannes de unde, prin Independența Film, aterizează direct în Piața Unirii!

Boovie este de 7 ani acasă, la Focșani, în Vrancea! Plămădit și crescut în Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și Asociația Grow Up Project, prin doamna profesor Carmen Ion, omul cu ideea și motorul din spatele festivalului, Boovie nu ar fi putut să meargă mai departe dacă nu ar fi avut un public – profesorii și elevii participanți și voluntari, dar și susținere efectivă din partea autorităților și a partenerilor. Datorită implicării constante și consistente, financiare și logistice, autoritățile județene și locale se numără printre organizatorii evenimentului aflat în creștere de la an la an: Consiliul Județean Vrancea, Primăria și Consiliul Local al municipiului Focșani.

Lor li se alătură companii importante, dedicate proiectelor educationale: Dedeman, care celebrează ”30 de ani buni alături de oameni buni”, ATOS IT Solutions and Services, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și Coca Cola, aflați pentru a doua oară la Boovie, PROFI ROM FOOD S.R.L, Aegon Sucursala Florești, Fundația Bosch România, dar și firme din județ, precum SC Rikora FLM SRL, SC Aviputna, Javu, Scorpion, LVAS Skoda, VEF, Cirast SRL.  Platformele online, aplicațiile, arhivarea documentelor, securizarea acestora și conformitatea GDPR sunt asigurate prin tradiție de către parteneri și sponsori, precum AG Media Software, Cognizant Softvision, Coding Heads, CertSign, IC Consulting. Acestora li se alătură parteneri culturali și educaționali, precum TIFF, Editura Corint, Editura Epic, Storia Books, Editura Trei, Centrul Lingvistic Twinkle Star, Ateneul Popular Maior Gh. Pastia, Ansamblul Folcloric Țara Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Biblioteca Duiliu Zamfirescu.

Când vine vorba de organizare, o mână de ajutor primim mereu de la Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Focșani, Poliția Locală a municipiului Focșani, Societatea de Transport Public Local Focșani.

Deși enumerați la final, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea prin Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“, în colaborare cu Asociația Grow Up Project sunt instituțiile educaționale care girează festivalul fondat de Carmen Ion.

Pentru informații actualizate despre festival și calendarul evenimentelor, urmăriți-ne pe conturile social media Boovie®, după cum urmează:

Pagina de Facebook       https://www.facebook.com/booviefestival

Cont de Instagram https://www.instagram.com/booviefestival

Canal de YouTube         https://www.youtube.com/c/booviefestival

Cont de TikTok    https://www.tiktok.com/@booviefestival

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

ANUNȚ pentru producătorii vrânceni de vinuri: companie spaniolă interesată de importuri de vin și must

Ambasada României în Spania informează cu privire la interesul unei companii spaniole de a importa din România vin și must (in vrac), conform specificațiilor anexate. Companiile românești interesate de această oportunitate, care pot furniza produsele sus-menționate, sunt rugate să ia legătura cu Biroul de Promovare Comercială și Economică din cadrul …
Read more
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședință ordinară în data de 30 iulie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 30 iulie 2024
Read more
ANUNȚ

ANUNȚ

Anunț privind reluarea procedurii de selectie a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri pentru Comitetul partenerial (Structura partenerială) de dezvoltare integrată a turismului si patrimoniului cultural în zone non-urbane, la nivelul județului Vrancea Consiliul Județean Vrancea anunță că este reluată procedura de selecție a partenerilor care reprezintă mediul de afaceri …
Read more
[gtranslate]