News

Back
imagine de fundal

Secțiile de Istorie și Științe ale naturii de la Muzeul Vrancei, precum și Centrul de zi pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi, reabilitate și consolidate de Consiliul Județean Vrancea

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc astăzi conferința de presă la finalizarea a trei proiecte importante derulate de administrația județeană cu finanțare din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Este vorba despre două proiecte prin care au fost consolidate și reabilitate două case monument istoric reprezentative din Focșani: Secția de Istorie și Arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci și Secția de Științe ale naturii și acvariu – Casa Tatovici.

Obiectivul general al celor două proiecte constă în consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice, în vederea valorificării patrimoniului cultural local și a identității culturale și redarea acestora către publicul vizitator. Valoarea totală a proiectelor este de: Casa Alaci – 5.413.349 lei și Casa Tatovici –  11.589.292 lei.

Aceste două ”bijuterii arhitecturale” urmează să fie amenajate și dotate, pentru a fi redeschise către publicul vizitator în prima parte a anului 2024.

Al treilea proiect care a fost finalizat este „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi, Corp C1, C2, C3, C4, Str. Cuza Vodă, nr. 52, Municipiul Focşani, jud. Vrancea”, finanțat tot prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Proiectul a vizat la final îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței persoanelor și personalului care beneficiază de aceste servicii, prin lucrări de reabilitare energetică și modernizare. Valoarea totală a proiectului este de 5.434.002 lei.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

       
DECIZIA Comitetului partenerial privind aprobarea proiectelor prioritare din Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea 2021-2027

DECIZIA Comitetului partenerial privind aprobarea proiectelor prioritare din Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea 2021-2027

DECIZIA nr. 3 din 03.10.2025 privind Aprobarea proiectelor prioritare din Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea 2021-2027.
Read more
30 octombrie este data limită pentru depunerea ultimei cereri de plată pentru  investițiile finanțate prin PNDR 2020

30 octombrie este data limită pentru depunerea ultimei cereri de plată pentru investițiile finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) că termenul limită pentru depunerea ultimei tranșe de plată poate fi prelungit la solicitarea beneficiarilor, pentru situații justificate, cu o perioadă de până la 30 de zile calendaristice. Inițial, termenul stabilit era …
Read more
ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Cuza Vodă nr. 56, tel. 0237616800, e-mail contact@cjvrancea.ro, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 412,32 m.c, …
Read more
[gtranslate]