News

Back
imagine de fundal

S-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru ”Reabilitare energetică şi lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi din Focșani”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a semnat în această săptămână contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente proiectului ”Reabilitare energetică şi lucrări conexe Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi, Corp C1, C2, C3, C4, Str. Cuza Vodă, nr. 52, Municipiul Focșani, Județul Vrancea”, implementat de Consiliul Județean.

În urma finalizării licitației publice, câștigător a fost desemnat Asocierea S.C. Skyvista Invest SRL  – S.C Arhestia Concept SRL, care va realiza următoarele activități:

– Elaborarea serviciilor de proiectare cuprinzând: întocmirea Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, Proiectului de organizare a execuției lucrărilor și a Proiectului tehnic de execuție.

– Asigurarea asistenței tehnice de specialitate din partea proiectantului pentru lucrările ce fac obiectul procedurii de atribuire.

– Executarea lucrărilor de reabilitare termică a anvelopei, a sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, reabilitarea și modernizarea instalației de iluminat, a instalațiilor sanitare şi de apă rece din clădire, reabilitarea acoperișului șarpantă, reparații la fațadă.

”Beneficiarii investiției vor fi peste 100 de copii care primesc lunar servicii de specialitate în cadrul Centrului și personalul care își desfășoara activitatea în acest imobil, întrucât după realizarea lucrărilor de reabilitare va crește confortul general al clădirii, iar mediul ambiant va fi mai plăcut și prietenos”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Valoarea contractului este de 2.520.000 lei, fără TVA. Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”. Durata contractului este de 15 luni, din care durata de execuție 12 luni.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Proiectul Ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 16 iulie 2025
Read more
Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Read more
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Read more
[gtranslate]