News

Back
imagine de fundal

Replica Sabiei Marelui Voievod Ștefan cel Mare în mausoleele vrâncene

La Mausoleul Eroilor din Mărășești a avut loc astăzi, 13 septembrie 2019, ceremonialul militar și religios de predare a Sabiei (replica) Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, care a fost așezată pe sarcofagul generalului Eremia Grigorescu din interiorul Mausoleului Eroilor Mărășești.

Pe parcursul zilei de astăzi, cât și mâine, 14 septembrie, până la orele 12.00, Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va putea fi admirată gratuit de către toți cei care doresc să vină la Mausoleul Eroilor Mărășești.

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, de la orele 14.00, Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va fi transferată la Mausoleul Eroilor Mărăști, unde va fi expusă până în jurul orelor 17.30.

Totodată, la Mausoleul Eroilor Mărăști sunt așteptați să ajungă și cicliștii înscriși la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă”. Cu această ocazie, pe lângă oportunitatea de a viziona celebra Sabie a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cicliștii vor fi invitați să asiste la un happening susținut de actorii trupei de teatru Protha, dar și la un mini-concert susținut de Gabi Stănescu – vioară și Marta Băceanu – pian.

Evenimentul este organizat de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Eracle Nicoleanu” Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea și Muzeul Vrancei.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

𝐒𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐉𝐚𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐞𝐚, 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝟐𝟎𝟓𝐍!

𝐒𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐉𝐚𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐞𝐚, 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝟐𝟎𝟓𝐍!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de primarul comunei Jariștea, Marius Ciprian Grama, de consilierul județean Claudiu Matei și de specialiști din cadrul Consiliului Județean Vrancea, a fost astăzi într-o vizită pe teren, în centrul comunei Jariștea, unde a început asfaltarea ultimului tronson de 2 kilometri din DJ 205N …
Read more
Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu, la Galeriile de Artă din Focșani: sâmbătă, 10 iunie 2023

Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu, la Galeriile de Artă din Focșani: sâmbătă, 10 iunie 2023

Eveniment cultural de înaltă ținută la Focșani, găzduit 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟎 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, de la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟒.𝟑𝟎, la Galeriile de Artă (Bd. Unirii nr. 57A). Cunoscuții scriitori și publiciști Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu vor avea o întâlnire-eveniment cu publicul focșănean, cu lansări de carte (”Garoafe la bordel” și ”Exitus” - bestseller-urile …
Read more
Președintele Cătălin Toma participă la reuniunea Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale de la nivelul Consiliului Europei

Președintele Cătălin Toma participă la reuniunea Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale de la nivelul Consiliului Europei

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile, pe 1 și 2 iunie, la reuniunea Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale de la nivelul Consiliului Europei, la Arnhem, în Olanda. Cătălin Toma, în calitate de președinte al delegației României la Congresul Puterilor Locale și …
Read more
[gtranslate]