Opportunities

Back
imagine de fundal

Programul Bursele stART pentru tinerii talentați care vor să-și dezvolte pasiunile artistice

Ce sunt Bursele stART?Ediția din acest an a programului Bursele stART, dezvoltat de Școala de Valori în parteneriat cu Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educației, oferă o șansă unică pentru tinerii talentați din întreaga țară să-și dezvolte pasiunile artistice. Programul susține dezvoltarea a 50 de elevi de liceu care se disting prin abilitățile lor artistice în domenii precum pictură, desen, muzică, dans, vlogging, scriere creativă sau fotografie. Acești tineri vor primi burse individuale în valoare de 8.000 de lei pentru a-și achiziționa echipamente, cursuri și alte materiale care să îi ajute să-și dezvolte pasiunea.

De asemenea, tinerii selectați vor beneficia de ateliere educaționale, evenimente de tip “Biblioteca Vie,” sesiuni de mentorat, coaching și cursuri de educație financiară. Scopul tuturor acestor activități și a sprijinului financiar acordat este să ajute tinerii să-și dezvolte pasiunea și să-și construiască o carieră de succes în domeniul lor artistic.Cum puteți ajuta?Dorim să extindem acest mesaj către tinerii din comunitățile dvs. și vă invităm să distribuiți acest anunț în instituțiile și rețelele dvs. pentru a oferi șansa cât mai multor copii și adolescenți cu adevărat talentați, dar cu resurse financiare limitate, să participe la acest program unic.Înscriere și detalii suplimentare:Data limită pentru înscriere: 29 octombrie 2023.Tinerii pot să se înscrie pe platforma noastră folosind următorul linkhttps://bstart.scoaladevalori.ro/login.
Cui se adresează proiectul?Bursele stART sunt deschise pentru elevii de liceu din clasele a IX-a până la a XII-a care au dovedit un talent remarcabil în domeniile menționate anterior. Aceștia trebuie să demonstreze nivelul lor de performanță și talent printr-un portofoliu. Programul are în vedere selecția a câte 10 tineri pentru fiecare dintre cele 5 categorii: pictură, desen, muzică, dans și artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie).Ajutați-ne să găsim tineri cu potențial!Dacă cunoașteți tineri talentați sau persoane care lucrează cu astfel de tineri în domeniul artistic, vă rugăm să distribuiți acest anunț în rețelele dvs. pentru a le oferi oportunitatea de a-și dezvolta talentul și cariera.Pentru mai multe detalii despre program și pentru a afla poveștile bursierilor noștri, vă invităm să ne urmăriți pe pagina noastră: https://scoaladevalori.ro/bursele-start-2023/, pe Facebook și Instagram.Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail burselestart@scoaladevalori.ro sau la telefon 0745 295 753, Loredana Dinu – Project Manager.
Regulament alocare spații Crângul Petrești pentru evenimentul din 1 iunie 2024 (Ziua Internațională a Copilului)

Regulament alocare spații Crângul Petrești pentru evenimentul din 1 iunie 2024 (Ziua Internațională a Copilului)

Consiliul Județean Vrancea organizează evenimentul dedicat copiilor „1 iunie 2024 – Ziua Internațională a Copilului”. Prezentul document oferă informații și instrucțiuni comercianților care doresc să se înscrie la eveniment. REGULAMENT
Read more
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 14 mai 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 14 mai 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare din data de 14 mai 2024, ora 10.00
Read more
Campusul profesional din Vrancea poartă denumirea ”Profesor Cătălin TOMA”, în memoria fostului președinte al Consiliului Județean

Campusul profesional din Vrancea poartă denumirea ”Profesor Cătălin TOMA”, în memoria fostului președinte al Consiliului Județean

Consiliul Județean Vrancea a adoptat astăzi în cadrul ședinței ordinare o hotărâre cu privire la „Schimbarea denumirii obiectivului de investiții „Campus profesional integrat, liceal și universitar, județul Vrancea” în „Campus profesional integrat, liceal și universitar Profesor Cătălin TOMA, județul Vrancea”, la inițiativa vicepreședintelui Ionel Cel-Mare, susținut de toți consilierii județeni. …
Read more
[gtranslate]