News

Back
imagine de fundal

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a semnat certificatul de urbanism pentru conducta de transport gaze naturale Ghergheasa – Focșani

Un pas important pentru realizarea magistralei de transport gaze care va traversa județul Vrancea a fost făcut astăzi. Președintele Cătălin Dumitru Toma a semnat certificatul de urbanism emis de Consiliul Județean Vrancea pentru obiectivul de investiție ”Conductă de transport gaze naturale pe direcția Ghergheasa – Focșani” (inclusiv fibră optică și alimentare cu energie electrică a stațiilor de protecție catodică), în urma unei solicitări venite din partea Societății Naționale de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” S.A.

Tronsonul pe care va trece conducta de gaze cuprinde terenuri care sunt situate în intravilanul și extravilanul orașelor Focșani și Odobești și a comunelor Sihlea, Obrejița, Tâmboești, Dumbrăveni, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul. ”Mă bucur că un proiect de mare importanță, pentru racordarea la gaze naturale a localităților din Vrancea, cu zeci de mii de vrânceni beneficiari, inițiat și susținut de mine și de către domnul deputat Ion Ștefan, este pus în practică. Am promis și ne ținem de cuvânt. Astăzi am semnat certificatul de urbanism pentru construcția magistralei de gaz din județul Buzău către județul Vrancea, declarat proiect de importanță națională”, a declarat Cătălin Toma.

CJ Vrancea a urgentat eliberarea acestui document care stă la baza demarării lucrărilor. ”Lucrările de înființare a conductei de transport gaze naturale pe direcția Ghergheasa – Focșani, ce tranzitează teritoriul administrativ al județului Vrancea, intravilan și extravilan comunele Sihlea, Obrejița, Tâmboești, Dumbrăveni, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul și orașele Focșani și Odobești se vor realiza astfel încât să fie asigurate cerințele de calitate, rezistență și stabilitate, siguranța în exploatare, protecția mediului”, se stipulează în certificatul de urbanism. Guvernul României a declarat acest proiect ca unul de importanță națională în domeniul gazelor naturale, prin HG nr. 615/31 iulie 2020.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de  24 aprilie 2024, ora 10.00
Read more
Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Read more
Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 18.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 227 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Read more
[gtranslate]