13 December 2024
Parteneriat cu mediul de afaceri pentru o Vrancea puternică
Într-un stat democratic, cum este România, parteneriatul echitabil între mediul public și cel privat este cheia pentru o dezvoltare echilibrată a întregii societăți.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a participat la 𝑇𝑜𝑝𝑢𝑙 𝐹𝑖𝑟𝑚𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝑉𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑎, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea. Acesta i-a felicitat pe antreprenorii care, prin afacerile lor de succes, contribuie direct la dezvoltarea economiei locale și i-a invitat să devină parteneri ai administrației județene.
”Doar printr-un parteneriat corect public-privat putem identifica nevoile mediului de afaceri, astfel încât administrația județeană să ia deciziile cele mai bune care să dezvolte cât mai mult județul nostru. Cu eforturi comune, putem dezvolta turismul, putem eficientiza actul public și putem deschide noi piețe pentru produsele vrâncene în Uniunea Europeană. Am propus oamenilor de afaceri din Vrancea ca după 10 ianuarie 2025 să ne întâlnim și să avem discuții pe domenii de activitate, pentru a vedea care sunt viziunile de dezvoltare ale mediului privat, pentru a le armoniza cu deciziile administrative și a prioritiza investițiile care aduc valoare întregii comunități. Un mediu economic fără un sistem public care să încurajeze și să sprijine mediul privat nu va avea finanțarea necesară, mai ales pentru investiții. Noi, cei din sistemul public, trebuie să asigurăm o eficientizare a actului public și o debirocratizare cât mai accelerată”, le-a transmis antreprenorilor președintele Nicușor Halici.
”Haideți să găsim cele mai bune soluții și să creionăm împreună viitorul economic al județului nostru. Doar așa vom putea menține un echilibru, un ritm susținut al investițiilor și vom avea o dezvoltare durabilă pentru Vrancea!”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Read also:
Facem încă un pas mare spre conectivitate și dezvoltare: două poduri noi între Vrancea și Galați
Sprijinim și accelerăm proiectele strategice de infrastructură care contribuie la dezvoltarea și conectivitatea județului Vrancea. Județul Vrancea și județul Galați vor fi conectate prin două poduri noi peste râul Siret, pe raza comunei Nănești, o infrastructură modernă și unitară care va asigura o conexiune rapidă și sigură între cele două …
Read more
Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”
Pe 1 Martie, la Bazinul Consiliului Județean Vrancea, primăvara nu a venit doar în calendar, ci în fiecare start, în fiecare strop de apă și în fiecare zâmbet din tribune. „Cupa Mărțișorul Vrancei” a adunat aproape 300 de copii din 7 județe ale țării și a transformat competiția într-o adevărată …
Read more
Locuri de muncă vacante la data de 26 februarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană
La data de 26.02.2026 au fost declarate de către agenții economici 191 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 228 în comunitatea europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă
Read more






