
19 September 2022
Notă de presă
Ca urmare a apariției materialului jurnalistic ”Podurile noastre toate” în cadrul emisiunii ”România te iubesc” de pe postul de televiziune Pro TV, în data de 18 septembrie 2022, preluat în cotidianul Ziarul de Vrancea, dorim să facem câteva precizări clarificatoare pentru opinia publică:
- Podul provizoriu de la Vadu Roșca, peste râul Putna, a fost edificat de Consiliul Județean pentru a asigura circulația localnicilor, până la finalizarea lucrărilor la podul mare de pe DJ 204D. Podul provizoriu a fost realizat astfel încât în cazul unor viituri să poată fi repus în funcțiune rapid. Beneficiarul și-a asumat de la început construirea rampelor de acces de la capete din pământ, fapt care permite trecerea apei și apoi reconstruirea într-un timp scurt și reluarea traficului.
- Pe numele președintelui Consiliului Județean Vrancea nu există nicio plângere penală înregistrată la DNA cu privire la acest pod. Denunțul la care se face referire este realizat la modul general, pentru a fi verificată fapta și nu este cu referire la persoane.
- Reiterăm faptul că autorizația de construire pentru un obiectiv de investiție NU se emite în baza unei expertize tehnice, ci în baza unor documentații tehnice și avize, care au la bază această expertiză, ce reprezintă primul pas pentru demararea unui proiect, afirmația ”lucările au demarat în baza unei expertize expirate” fiind eronată. Mai mult, expertiza tehnică realizată în anul 2018 nu a identificat probleme constructive ale podului și experții au propus soluții pentru reabilitarea podului, nu pentru consolidarea sa. Ca atare, chiar și dacă autorizația de construire și avizele ar fi fost emise cu câteva luni mai devreme, lucrările propuse în expertiză, preluate în documentațiile tehnice ulterioare, nu ar fi preîntâmpinat producerea evenimentului neprevăzut.
Din păcate, astfel de situații determină Consiliul Județean Vrancea ca pe viitor să solicite experților să nu se rezume la expertizele tehnice ”tip” în baza legii, ci să insiste și să verifice aprofundat, astfel încât să rezulte situația reală a podurilor, majoritatea construite în anii 1970.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Read also:
Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă
Direcţia generală « Ocupare, Afaceri sociale şi Incluziune » din cadrul Comisiei Europene a deschis o finanţare prin programul “Fondul Social European+”, componenta “Ocupare şi inovare socială” (EaSI), care vizează combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă. Titlul cererii : “Practici sociale inovatoare pentru combaterea fenomenului persoanelor fără locuinţă” În conformitate cu obiectivele programului anual …
Read more
Locuri de muncă vacante la data de 28 septembrie 2023 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană
La data de 28.09.2023 au fost declarate de către agenții economici 247 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 169 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă Vrancea Locuri …
Read more
Tinerii din sistemul de protecție a copilului, informați în cadrul unei campanii a DGASPC Vrancea
Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi un eveniment dedicat tinerilor beneficiari ai sistemului de protecție specială, în cadrul unei campanii de conștientizare și informare organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, la inițiativa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și în colaborare cu Autoritatea …
Read more