News

Back
imagine de fundal

Intrare gratuită în muzee pentru elevii vrânceni!

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, o hotărâre prin care se acordă acces gratuit elevilor din județul Vrancea la cele 13 obiective muzeale aflate în patrimoniul local.

Această decizie are ca scop promovarea educației culturale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la istoria, valorile și tradițiile locale. Gratuitatea se adresează elevilor cu vârsta de până la 18 ani. În prezent, au intrare liberă la muzee și copiii preșcolari, copiii instituționalizați, precum și persoanelor cu handicap grav și accentuat.

„Copiii sunt viitorul nostru și dorim să îi încurajăm să descopere istoria, tradițiile și valorile noastre, ca parte esențială din formarea și dezvoltarea lor. Dorim să promovăm în rândul tinerei generații istoria noastră și tradițiile moștenite, iar prin această inițiativă vrem să fim cât mai aproape de copii, pentru a cunoaște istoria și trecutul, dar și pentru a le construi un viitor frumos”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Cele 13 muzee din județul Vrancea la care elevii vor avea acces gratuit sunt:

  • Mausoleul Eroilor din Focșani
  • Mausoleul Eroilor din Mărășești
  • Mausoleul Eroilor din Mărăști
  • Mausoleul Eroilor din Soveja
  • Muzeul Unirii din Focșani
  • Casa Memorială „Ion Roată” – Câmpuri
  • Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” – Dragosloveni
  • Muzeul Orășenesc Adjud
  • Muzeul de Științele Naturii – Focșani
  • Muzeul de Arheologie și Istorie Medievală – Focșani
  • Muzeul Viei și Vinului – Focșani
  • Muzeul Satului Vrâncean – Crângul Petrești
  • Muzeul Țării Vrancei – Vidra

Programul complet al fiecărui muzeu poate fi consultat pe site-ul oficial al Muzeului Vrancei: https://muzeulvrancei.ro .

Această inițiativă face parte din strategia Consiliului Județean Vrancea de a încuraja participarea activă a tinerilor la viața culturală și de a consolida legătura acestora cu patrimoniul local.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Read more
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Read more
Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

La data de 19.03.2026, agenții economici au declarat 211 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri …
Read more
[gtranslate]