News

Back
imagine de fundal

Finanțări nerambursabile acordate de Consiliul Județean pentru 15 proiecte dedicate tinerilor

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc astăzi semnarea contractelor de finanțări nerambursabile acordate de Consiliul Județean în cadrul Programului anual finanțat de la bugetul local al județului Vrancea, în conformitate cu prevederile Legii 350/2005.

În urma unei competiții în care s-au înscris mai multe ONG-uri din Vrancea, au fost admise la finanțare 15 proiecte, din domeniile: activități sportive, cultură, educație și tineret, sănătate și protecția mediului. Aceste proiecte, care sunt dedicate tinerilor, se vor derula până la sfârșitul acestui an. Suma totală alocată în acest an de la bugetul local al UAT Județul Vrancea pentru proiectele de tineret este de 2.000.000 lei.

”Felicitări tuturor pentru proiectele frumoase pe care le veți implementa și pe care Consiliul Județean le susține financiar și în acest an, întrucât considerăm că viitorul este al tinerilor și trebuie să investim în activități care să îi dezvolte pe toate planurile”, le-a transmis Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea,  reprezentanților asociațiilor câștigătoare din acest an.

Lista completă a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Vrancea poate fi consultată pe site-ul oficial www.cjvrancea.ro, secțiunea Finanțări Legea 350/2005 (https://cjvrancea.ro/finantari-pe-legea-350-2005/ ).

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, o serie de proiecte de investiții inițiate și propuse consilierilor județeni de președintele Nicușor Halici, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea bazelor sportive și îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor din județ. Proiectele au primit votul consilierilor județeni, președintele Consiliului …
Read more
De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja

De la proiecte la fapte: investițiile europene transformă comuna Năruja

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în comuna Năruja, alături de Luminița Mihailov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, și de primarul comunei Năruja, Grigore Mihăeș, pentru a analiza investițiile realizate și proiectele aflate în pregătire sau implementare cu sprijinul fondurilor europene. …
Read more
Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00

Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 septembrie 2026, ora 14.00
Read more
[gtranslate]