News

Back
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea va asigura serviciile de transport între Focșani și localitățile limitrofe

Consiliul Județean Vrancea face astăzi, în regim de urgență, demersuri pentru a rezolva problema transportului de persoane pe traseele dintre Focșani și localitățile limitrofe (Răstoaca, Gologanu, Milcovul, Golești, Câmpineanca, Vânători).
Prezenta situație a apărut după ce mai multe firme private de transport persoane au dat în judecată Asociația ”Metropolitan Trans” (alcătuită din Municipiul Focșani și comunele Răstoaca, Gologanu, Câmpineanca, Vânători, Biliești), asociație care asigura serviciile de transport prin intermediul SC Transport Public SA Focșani.
Ieri, Tribunalul Brăila a dat câștig de cauză firmelor private, acestea obținând în instanță suspendarea curselor de călători efectuate de Transport Public SA Focșani. Cetățenii nu trebuie să fie victime ale disputei juridice dintre firmele private și Asociația ”Metropolitan Trans”, de aceea Consiliul Județean Vrancea caută soluții în regim de urgență pentru a asigura continuitatea serviciilor județene de transport.
Ca efect al hotărârii judecătorești, transportul pe rutele menționate la finele comunicatului va fi asigurat, până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond, de către operatorii de transport județeni care au asigurat serviciul de transport anterior delegării serviciului public local către SC Transport Public SA Focșani.
În altă ordine de idei, Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Vrancea va monitoriza și controla permanent modul în care operatorii de transport își vor respecta obligațiile față de călători pe traseele respective.
BIROUL DE PRESĂ AL CJ VRANCEA
• Informații de background:
Începând cu data de 13.01.2021, operatorul de transport al ”Asociației Metropolitan Trans”, SC Transport Public SA Focșani, și-a suspendat activitatea de transport public local persoane pe traseele de mai jos (din programul județean de transport):
030 (Focșani – Vâlcele – Câmpineanca)
038 (Focșani – Milcovul – Gologanu)
072 (Focșani – Mândrești – Răstoaca)
065 (Focșani – Vânători – Jorăști)
067 (Focșani – Mircești – Rădulești
068 (Focșani – Mândrești – Balta Raței)
Măsura a fost dispusă în baza Sentinței civile nr. 1/07.01.2021, pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1530/91/2020, având ca obiect suspendarea Hotărârii Adunării Generale a Asociației ”Metropolitan Trans” nr. 34/01.10.2020 privind aprobarea delegării gestiunii serviciului de transport public operatorului Transport Public SA Focșani.
Părțile în dosarul mai sus menționat sunt: S.C. Genyliz Comex S.R.L., S.C. Nenciu Com S.R.L., S.C. Marexval Trans S.R.L., în calitate de reclamanți, și Asociația ”Metropolitan Trans”, în calitate de pârâtă.
Investiție majoră pentru valorificarea deșeurilor din Vrancea: transformarea lor în biogaz și energie electrică

Investiție majoră pentru valorificarea deșeurilor din Vrancea: transformarea lor în biogaz și energie electrică

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut astăzi o întâlnire la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Haret cu reprezentanții unui investitor străin, pentru o primă analiză a potențialului de valorificare a deșeurilor din județ. Scopul principal al acestui proiect este transformarea deșeurilor în biogaz și …
Read more
Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează pe 11 februarie 2025 conferința „Viitorul afacerilor de familie în România”

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează pe 11 februarie 2025 conferința „Viitorul afacerilor de familie în România”

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează marți, 11 februarie 2025, conferința cu tema „Viitorul afacerilor de familie în România”. Evenimentul își propune să reunească antreprenori, oficialități și consultanți pentru a identifica principalele soluții de dezvoltare a afacerilor de familie, un sector strategic pentru economia noastră. Locație: Evenimentul se va desfășura …
Read more
Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru două premii care celebrează inovația și creativitatea inspirate de Noua Bauhaus European: cea de-a cincea ediție a Premiilor «Noul Bauhaus European (NEB)» și noul program «NEB Boost pentru micile municipalități».  Aceste două premii au obiective și publicuri țintă diferite: Premiile NEB vor recompensa proiecte …
Read more
[gtranslate]