News

Back
imagine de fundal

Centrele sociale rezidențiale ale DGASPC Vrancea, dotate cu echipamente sanitare de protecție

Consiliul Județean Vrancea a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul „Dotarea centrelor sociale rezidențiale din subordinea D.G.A.S.P.C. cu echipamente de protecție în contextul generat de pandemia COVID-19”.

Prin acest proiect, 25 de centre rezidențiale aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea vor fi dotate cu echipamente și materiale de protecție sanitară, cum ar fi: măști faciale, mănuși de unică folosință, halate de unică folosință, dezinfectanți, termometre infraroșu și lampe UV pentru dezinfecție și sterilizare.

”Este un proiect important pentru care Consiliul Județean Vrancea a obținut finanțare, care are ca obiectiv protejarea sănătății beneficiarilor proveniți din categorii vulnerabile găzduiți în cadrul centrelor sociale rezidențiale gestionate de DGASPC și în creșterea capacității personalului de gestionare a crizei sanitare generate de pandemia de COVID -19”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Proiectul este finanțat din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, apelul ”Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, iar valoarea totală este de 6.230.168 lei. Din această sumă, se decontează 1,5 milioane de lei, bani cheltuiți în anii 2020 și 2021 în timpul pandemiei pentru materiale de protecție și restul sumei va fi investită în materiale de protecție necesare DGASPC pentru următorii 3 ani.

Beneficiarii proiectului sunt 644 persoane vulnerabile, care beneficiază de serviciile oferite în centrele rezidențiale în care sunt găzduite și 537 de salariați ai DGASPC, care vor beneficia de condiții de siguranță sporită la locul de muncă.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Read more
Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna cu o serie de vizite în teren, pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în desfășurare pe mai multe drumuri județene. Aceste acțiuni fac parte dintr-un demers susținut de monitorizare a investițiilor în infrastructura rutieră, cu accent pe responsabilitate, corectitudine și respect …
Read more
Ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 18 iunie 2025

Ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 18 iunie 2025

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 18 iunie 2025
Read more
[gtranslate]