News

Back
imagine de fundal

Asociația Secretarilor Generali ai Județelor din România aniversează 25 de activitate, între 20-22 septembrie 2023, în Vrancea

Consiliul Județean Vrancea găzduiește începând de astăzi Adunarea Generală a Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea acestei structuri asociative importante din România. Timp de trei zile, în perioada 20-22 septembrie 2023, secretarii generali ai tuturor județelor din România, împreună cu foști secretari și invitați de la nivel central și local, vor participa la manifestările dedicate acestui moment.

Evenimentul central va avea loc joi, 21 septembrie 2023, începînd cu ora 10.00, în sala de ședințe a Consiliului Județean, când se va desfășura Adunarea Generală a Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a invitat la eveniment reprezentanți ai administrației centrale și locale și ai celor mai prestigioase instituții de învățământ superior din România.

În urmă cu 25 de ani, în toamna anului 1998, Romeo Paul Postelnicu, fost secretar al județului Vrancea, a pus la Focșani bazele Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România, timp în care această structură a evoluat și a rămas activă în sfera îmbunătățirii activității administrației publice.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Vrancea – Viziune – Viiitor

Vrancea – Viziune – Viiitor

Viitorul este al tinerei generații pasionată de tehnologie, inovare și creativitate, iar noi o susținem din toată inima! Consiliul Județean Vrancea sprijină în calitate de partener organizarea concursului First Tech Challenge (FTC), cel mai mare program educațional de robotică din România pentru elevii de liceu. Astăzi, la Muzeul Viei și …
Read more
Informare – finanțare a Consiliului european pentru inovare pentru IMM-uri și start-ups-urilor de inovare

Informare – finanțare a Consiliului european pentru inovare pentru IMM-uri și start-ups-urilor de inovare

Comisia europeană, prin adoptarea Programului de lucru anual 2025 al « Consiliului european pentru inovare » (CEI/EIC), anunţă deschiderea unei finanţări care vizează IMM-urile şi start-ups-urile inovatoare europene. Consiliul european pentru inovare a fost lansat în martie 2021 ca noutate în cadrul programului « Orizont Europa », după un proiect-pilot care s-a derulat în perioada 2018-2020. …
Read more
Informare – finanțare a programului Europa creativă – sectorul muzical

Informare – finanțare a programului Europa creativă – sectorul muzical

Comisia europeană anunţă deschiderea unei finanţări a programului “Europa creativă” destinată sectorului muzical european.  Titlul cererii : “Music Moves Europe” Context: Inițiativa “Music Moves Europe” promovează un sector muzical european divers, competitiv, inovator și durabil. Acest sector se află încă într-o perioadă de redresare în urma pandemiei COVID-19, confruntându-se cu provocări …
Read more
[gtranslate]