
21 September 2023
Adunarea Generală a Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România, la moment aniversar, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființare
Consiliul Județean Vrancea găzduiește astăzi Adunarea Generală a Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România, la moment aniversar, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea acestei structuri profesionale importante din România.
La eveniment participă, la invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma și a lui Cosmin-Radu Vlaicu, președintele Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România (ASGJR), importanți reprezentanți ai administrației centrale și locale și ai celor mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Este vorba despre Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adeline Dan, secretar de stat la cancelaria Primului-ministru, Vasile-Felix Cozma, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității București, prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității ”Al. I. Cuza” Iași și Sorin Munteanu, director general al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. De asemenea, au participat și Cristi Valentin Misăilă, primarul municipiului Focșani, Daniel Nicolaș, prim-vicepreședinte al Asociației Orașelor din România și reprezentanții instanțelor județene, Dinu Jelea, președintele Tribunalului Vrancea și Iolanda Bejenaru, președintele secției civile de contencios administrativ și fiscal.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a deschis lucrările ședinței și a adresat un cuvânt de bun venit invitaților. ”Sunt onorat că aţi răspuns invitaţiei noastre și mă bucur că am reușit să aducem la Focșani, după un sfert de secol de la înființarea asociației, secretarii generali de județe din România. Vă asigur de întreaga noastră deschidere și mă bucur că Vrancea este locul în care a luat ființă această asociație care s-a constituit într-o platformă profesională ce reunește specialiști ai administrației publice. În urmă cu 25 de ani, în anul 1998, a luat ființă Asociația Secretarilor de Județe din România, la inițiativa unui vrâncean, la acea vreme secretar al județului Vrancea, domnul Romeo Paul Postelnicu care, de altfel, este alături de noi”, a spus Cătălin Toma.
În cadrul evenimentului de astăzi au fost acordate plachete și diplome aniversare în semn de mulțumire și apreciere tuturor personalităților care și-au adus aportul la evoluția Asociației Secretarilor Generali ai Județelor din România, o entitate activă în sfera îmbunătățirii activității administrației publice.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea


Read also:
Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”
Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru două premii care celebrează inovația și creativitatea inspirate de Noua Bauhaus European: cea de-a cincea ediție a Premiilor «Noul Bauhaus European (NEB)» și noul program «NEB Boost pentru micile municipalități». Aceste două premii au obiective și publicuri țintă diferite: Premiile NEB vor recompensa proiecte …
Read more
Locuri de muncă vacante la data de 30 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană
La data de 30.01.2025 au fost declarate de către agenții economici 318 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de munca
Read more
S-a lansat consultarea publică a Ghidului de implementare pentru DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității
Vă informăm că pe pagina oficială de internet a AFIR (www.afir.ro) a fost publicat comunicatul de presă privind lansarea în consultare publică a Ghidului de implementare pentru DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității. Pentru ușurința consultării materialului menționat, puteți accesa următorul link: Consultare publică deschisă pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin GAL - Portalul AFIR - …
Read more