News

Back
imagine de fundal

Adjudul accelerează dezvoltarea: investiții în apă, infrastructură, educație, sănătate și dezvoltare economică

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în municipiul Adjud pentru a verifica stadiul principalelor investiții aflate în derulare și pentru a analiza, împreună cu autoritățile locale, măsurile necesare pentru accelerarea proiectelor de dezvoltare ale celui de-al doilea municipiu al județului.

Prima oprire a avut loc la stația de deferizare a apei, investiție esențială pentru îmbunătățirea calității apei potabile furnizate locuitorilor municipiului. Alături de primarul George Nica și conducerea Companiei de Utilități Publice Focșani, președintele Consiliului Județean a evaluat progresul lucrărilor, care se desfășoară într-un ritm susținut.

Potrivit estimărilor, investiția va fi finalizată până la sfârșitul lunii noiembrie, urmând ca în luna decembrie stația să devină operațională, astfel încât adjudenii să beneficieze de apă de calitate, un obiectiv așteptat de comunitate de foarte mulți ani.

„Rolul nostru este să urmărim îndeaproape fiecare investiție, să intervenim acolo unde este nevoie și să sprijinim comunitățile pentru a identifica soluții astfel încât proiectele să fie finalizate la timp. Dezvoltarea nu se măsoară în promisiuni, ci în rezultate concrete, iar acestea înseamnă servicii publice mai bune, infrastructură modernă și condiții de viață mai bune pentru oameni. Adjudul are astăzi proiecte importante în derulare, iar Consiliul Județean va continua să fie un partener activ al administrației locale, pentru ca aceste investiții să fie duse la bun sfârșit în beneficiul comunității.”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

 

Peste 20 de investiții în valoare de 46 milioane euro aflate în implementare

În cadrul întâlnirii de lucru desfășurate la Primăria Adjud au fost analizate proiectele aflate în diferite stadii de implementare, multe dintre acestea fiind finanțate din fonduri europene.

Printre cele mai importante se numără:

*  modernizarea și dotarea unităților de învățământ, construirea unei creșe;

* construirea a 16 locuințe pentru tineri în zona Garofiței și continuarea programului de eficientizare energetică a blocurilor;

*  extinderea sistemului de gaze naturale în localitățile Șișcani și Burcioaia

* modernizarea infrastructurii rutiere și introducerea transportului public electric, prin autobuze nepoluante și stații de încărcare;

* reabilitarea și modernizarea Spitalului Municipal Adjud;

* amenajarea de noi parcuri și locuri de joacă destinate familiilor și copiilor.

 

Soluții pentru modernizarea DJ 119J

În cadrul vizitei a fost analizată și situația drumului județean DJ 119J (Adjud – Adjudu Vechi – Șișcani). În urma evaluărilor tehnice efectuate, a fost stabilită soluția optimă pentru turnarea unui covor asfaltic nou pe întregul tronson de aproximativ 7 kilometri, investiție care va îmbunătăți semnificativ siguranța rutieră și condițiile de circulație pentru locuitorii din zonă.

 

Investiții private care schimbă profilul economic al municipiului

Cel mai amplu proiect privat aflat în dezvoltare în municipiul Adjud este campusul industrial și rezidențial realizat de UMB pe o suprafață de aproximativ 200 de hectare. Proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiții private din județul Vrancea și va contribui la crearea de noi locuri de muncă, atragerea altor investiții și consolidarea rolului municipiului Adjud ca pol regional de dezvoltare economică.

Președintele Consiliului Județean Vrancea și-a reafirmat angajamentul de a susține proiectele care contribuie la dezvoltarea comunităților locale, subliniind că investițiile în infrastructură, servicii publice, educație, sănătate și economie reprezintă fundamentul unei dezvoltări durabile și al creșterii calității vieții pentru toți vrâncenii.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
„Revenim acasă – Împreună pentru viitorul Vrancei”: construim motive reale pentru ca vrâncenii din diaspora să se întoarcă acasă

„Revenim acasă – Împreună pentru viitorul Vrancei”: construim motive reale pentru ca vrâncenii din diaspora să se întoarcă acasă

August este, în fiecare an, luna în care foarte mulți români plecați peste hotare se întorc acasă, lângă familii și în comunitățile din care au plecat. Pentru Vrancea, această perioadă trebuie să însemne însă mai mult decât revederea celor dragi: trebuie să fie și momentul în care le arătăm vrâncenilor …
Read more
ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă

ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă

Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Cuza Vodă nr.56, tel .0237-616800 fax: 0237-212228, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă, aferentă unui numar de 1.666 arbori cu un volum brut de masă lemnoasă de 792,4 m.c., astfel: 535 de …
Read more
Vrancea intră pe harta marilor competiții sportive: Cupa României la Biatlon și Triatlon Modern, organizată în premieră la Focșani   

Vrancea intră pe harta marilor competiții sportive: Cupa României la Biatlon și Triatlon Modern, organizată în premieră la Focșani  

Județul Vrancea va găzdui, în premieră, Cupa României la Biatlon și Triatlon Modern, competiție de nivel național care va reuni, în perioada 29–30 august 2026, la Focșani, sportivi din întreaga țară. Evenimentul reprezintă o premieră pentru județ și confirmă capacitatea Vrancei de a găzdui competiții sportive importante, beneficiind de infrastructura …
Read more
[gtranslate]