Events

Back
imagine de fundal

𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥e 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫 𝐕𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐞𝐚𝐧

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, în perioada 𝟐𝟏𝟐𝟓 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑, ediția a III-a a Zilelor Portului Popular Vrâncean, 𝐥𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢.

Pe lângă costumele populare de Vrancea, la ediția din acest an va fi prezentată iubitorilor culturii tradiționale o impresionantă colecție de lăzi de zestre din patrimoniul județului Vrancea. Confecționată în familie sau comandată la un meșter lemnar, lada de zestre nu era doar un obiect de mobilier, ci avea o întreagă simbolistică, despre care veți afla la 𝐯𝐞𝐫𝐧𝐢𝐬𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐦𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝟐𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎.

Manifestarea a început în anul 2021, cu sprijinul „Șezătoare” București și consilierea expertului în domeniul portului popular vrâncean, Nelu Dumitrescu din Tichiriș. Pentru prima dată, a fost adusă în fața publicului cea mai bogată colecție de cămăși de Vrancea din România. În anul 2022 au fost expuse, în premieră, peste 300 de bete și brâie din Vrancea, printre care modele unicat, păstrate doar în patrimoniul Muzeului.

Vă așteptăm, dragi vrânceni, să admirați costumele populare unicat și una dintre cele mai importante colecții de lăzi de zestre din România! Expoziția va fi deschisă în perioada 21-25 iunie 2023, între orele 12.00 și 20.00, iar 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐚̆.

 

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Read more
Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

La data de 19.06.2025 au fost declarate de către agenții economici 210 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă
Read more
Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna cu o serie de vizite în teren, pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în desfășurare pe mai multe drumuri județene. Aceste acțiuni fac parte dintr-un demers susținut de monitorizare a investițiilor în infrastructura rutieră, cu accent pe responsabilitate, corectitudine și respect …
Read more
[gtranslate]