Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Cerere de propuneri de proiecte 2021 – proiecte de cercetare, pilot, demonstrative şi măsuri de acompaniere

Comisia europeană a deschis recent o cerere de propuneri de proiecte pentru cofinanţări prin Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel (RFCS)

Acest fond de cercetare este complementar cu programul european « Orizont 2020 », dar este gestionat în afara acestuia, şi sprijină proiecte de cercetare și inovare în domeniile cărbunelui și al oțelului. În fiecare an, aproximativ 40 de milioane EUR sunt puse la dispoziția universităților, centrelor de cercetare, companiilor private şi a altor părţi interesate pentru finanțarea proiectelor.

Fondul este gestionat de Comisia europeană, în cooperare cu următoarele comitete și grupuri consultative:

– Comitetul pentru cărbune și oțel (COSCO), format din reprezentanți ai țărilor UE. Rolul său este de a asista Comisia în gestionarea generală a fondului,

– Grupurile consultative pentru cărbune și oțel (CAG/SAG), compuse din consilieri tehnici, desemnați de Comisie pentru o perioadă de 42 de luni. Rolul lor este de a consilia Comisia,

– Grupuri tehnice (TG), compuse din experți tehnici, numiți de Comisie. Acestea sprijină Comisia cu monitorizarea proiectelor de cercetare/pilot sau demonstrative.

Pentru informații generale despre program, dacă aveți întrebări, vă rugăm să contactați direct responsabilii europeni la adresa: RTD-STEEL-COAL@ec.europa.eu .

 

Comisia va propune o revizuire a bazei juridice a RFCS pentru a-i permite să utilizeze o parte din activele Comunității Oțelului și Cărbunelui, care se află în lichidare. Acest lucru va contribui la menținerea programului anual de cercetare, precum și la facilitarea finanțării proiectelor mari de cercetare și inovare în domeniul oțelurilor curate și inovatoare.

Activitățile de cercetare din sectorul cărbunelui se vor concentra pe regiunile în tranziție, în conformitate cu principiile Mecanismului pentru o tranziție justă (link ataşat).

Proiectele finanțate de RFCS acoperă:

– procese de producție a oțelului,

– utilizarea optimizată și conservarea resurselor, economiile de energie și îmbunătățirea eficienței industriale,

– sănătatea și siguranța la locul de muncă,

– protectia mediului,

– tehnologii care sprijină regiunile cu resurse de cărbune aflate în tranziție,

– reducerile de emisii cauzate de producția de oțel.

 

Cererea de propuneri pentru 2021 are următoarele tipuri de proiecte care pot fi finanţate:

· proiecte de cercetare: activitate experimentală sau de investigaţie (contribuția financiară maximă a UE: până la 60 %);

· proiecte-pilot și proiecte demonstrative: pentru punerea în practică a rezultatelor teoretice sau de laborator (contribuția financiară maximă a UE: până la 50 %);

· măsuri de acompaniere: promovarea și difuzarea cunoștințelor/proiectelor (contribuție financiară a UE de până la 100 %).

 

Data limită pentru depunerea aplicaţiilor este 22 septembrie 2021, ora 17:00 la Bruxelles. Regulile de participare 2021 sunt prezentate în pachetul de informații (link ataşat pentru pagina oficială) privind Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel (RFCS) 2021.

Sistemul de depunere electronică, modelele de propuneri și toate celelalte documente relevante pot fi accesate prin intermediul portalului de finanțare și licitații al Comisiei europene (Funding and Tenders Opportunities).

Un sinopsis al proiectelor cofinanţate prin acest program, pentru perioada 2017-2020, este disponibil pe pagina de web: https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/research_and_innovation/funding/documents/synopsis_of_rfcs_projects_2017-2020.pdf

 

Totodată, precizăm şi faptul că RFCS caută experți independenți cu înaltă calificare care să acționeze ca evaluatori în timpul următorului exercițiu de evaluare. Pentru a vă înscrie ca expert la RFCS, vă rugăm să vă înregistrați direct în baza de date a experților.

O fişă de prezentare a cererii se regăseşte alaturat acestei comunicări. Aici!

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA - ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere cercetare și verificare a terenului de muniție rămasă neexplodată Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița Albița, beneficiarul lucrării fiind …
Lesen Sie mehr
Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin …
Lesen Sie mehr
Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Un nou început pentru copiii cu dizabilități din Vrancea! Luni, 14 iulie 2025, deschidem porțile Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, un spațiu restaurat și dotat de Consiliul Județean Vrancea pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor care au …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]