Reabilitare energetică și lucrări conexe Galeriile de Artă
Noiembrie 2022
COMUNICAT DE PRESĂ
Finalizarea Proiectului “REABILITARE ENERGETICĂ ŞI LUCRĂRI CONEXE GALERIILE DE ARTĂ”
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare, încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației – în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est – în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiţii 3.1: „Creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, clădirile publice şi sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari”, anunță finalizarea implementării proiectului „Reabilitare energetică şi lucrări conexe Galeriile de Artă”, cod SMIS 118522.
Valoarea totală a proiectului este de 1.350.391,28 lei din care: 1.299.552,14 lei reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului adică 1.104.619,32 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 168.941,78 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național şi 25.991,04 lei valoarea cofinanțării eligibile a Consiliului Județean Vrancea.
Obiectivul general al proiectului a vizat creșterea eficienţei energetice în clădirea publică Galeriile de Artă, situată în municipiul Focșani, b-dul Unirii, nr. 57A, prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare şi distribuire a agentului termic şi a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum şi alte lucrări conexe.
Obiectivul specific al proiectului a constat în reducerea cu minim 29% a consumului anual de energie primară şi reducere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2 de 2,94 echiv. tone C02/an.
Prin aplicarea pachetului de măsuri maximale din cadrul Raportului de audit energetic şi a Expertizei tehnice s-a urmărit scăderea consumului de energie primară cu peste 80%, precum şi diminuarea energiei termice pentru încălzirea spațiilor cu aproximativ 84%. Astfel, valorile înregistrate pentru consumul anual specific de energie primară şi nivelul anual specific al emisiilor echivalent CO2 se vor situa, în urma intervenției, sub valorile impuse prin ghid pentru anul de referința 2018: 60,08 KWh/mp/an pentru energie primară şi 2,96 echivalent tone pentru emisii CO2.
Prin creșterea performanței energetice a clădirii publice, pe termen scurt şi mediu, se degrevează autoritatea publică locală de cheltuielile cu combustibilul convențional utilizat, se reduc cheltuielile cu întreținerea imobilului, se asigură susținerea agenților economici din domeniul construcțiilor şi se creează noi locuri de muncă pe perioada de derulare a intervenției. Prin producerea parțiala a energiei utilizând resurse regenerabile se va diminua emisia de CO2.
Rezultatele obținute sunt :
1. Clădire eficientă din punct de vedere energetic şi consolidată prin realizarea lucrărilor prevăzute în proiectul tehnic.
2. Sistemul de încălzire/sistemul de furnizare a apei calde de consum modernizat.
3. Instalaţia de iluminat în clădire modernizată.
Impactul investiţiei la nivelul localităţii/regiunii: crearea de locuri de muncă pe durata execuției lucrărilor, siguranța clădirilor publice, creșterea calității serviciilor publice, creșterea competitivității economice in Regiunea Sud -Est.
Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, având sediul în str. Bd. Dimitrie Cantemir, nr. 1, loc. Focşani, jud. Vrancea, cod poştal: 620098, România. Telefon: 0327.372.452; e- mail: contact@cjvrancea.ro
Persoana de contact: Negulescu Daniela – Manager proiect.
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European
de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială Uniunii Europene sau a Guvernului României